Nu libertatea-i bunul suprem, cum nici sănătatea cum tot o afirmă mulți, ci credința. În EL, doar în EL altfel e o himeră aducătoare de necazuri după părăsirea SA. A nostră sătul, supărat pe neputința noastră de a fi oamenii ce se tot preocupă să fim. Și nu ne arătăm dornici de așa încununare de omenie în ființe cu de toate și așa nedrepți.
Delăsători, necugetați, infirmi de bine și morală, infirmi de EL și noi cum trebuie. Și nu reușim în așa ghinion planificat să ne dezmeticim învățați a fi cum să fim. Totu-i planificare strașnică, și dintotdeauna și acuma SUS se știe doar noi nu. Dîndu-ne ultimile retușări în demersul îndreptării corecte spre aflarea contextului. În care să ne definim ca oameni o dată pentru totdeauna, nu în afara Pămîntului.
Că-i domeniul, sălașul nostru de afirmare de început a ceea ce va fi din noi mai încolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu