4338..Ci-n firescul dat.

  Curiozitatea ne împinge-n mijlocul naturii mai altfel decît o știm, nici nu ne luăm elementare precauțiuni, intrînd încălțați. Peste înfăptuiri îndelungat constituite, echilibrate, ce necesită răbdare, timp și spațiu de delimitare și studiu cu luare-aminte. Altfel putem strica închegări străine doar în virtutea unor neînțelese deocamdată principii ce guvernează acele realizări.
  Departe oarecum de lumea noastră așa convenită-n alte tării mult superioare de gîndire și-n duh de SUS, ceea ce pe Pămînt doar noi posedăm. Ca un făcut ce mai mult ne încurcă așa needucați, nedrepți, înrăiți, imorali și urîțiți cam în toate cele, fiind fără Dumnezeu. Blîndețe umană dată să dăinuie cît mai acătării în ființa noastră unică și colectivă dar îndreptată, ÎNDREPTATĂ.
  Că altă cale nu-i, degeaba o cîrpim cu minciuni întruna viața fără EL și noi de izbeliște căutînd unde nu-i de căutat, ci-n firescul dat.

4221..Știut și aplicat.

  Dreptatea Divină să nu ni-o punem în cap a o ști și aplica pe Pămînt, că nu-i la îndemînă, n-o știm, nu avem voie. Și nici cumsecade nu-i, ci doar dreptatea omenească, care-i și SUS caznă a ne-o demonstra cu ale SALE teme. Nu se încape, ci-i doar de noi și felul nostru de a fi, dar așa să și fim cum trebuie între noi toți și-n natură cu EL de asemenea cît mai bine.
  În dreptul nostru al fiecăruia și-mpreună cu toții cum sîntem dați a fi, nu oricum se tot vehiculează neputința de a fi oamenii. Proiectați a exista omenește nu neomenește cum și azi ne tot comportăm dîndu-I LUI ocazii de nepotriviri ce-L îndepărtează de noi. Nu nepăsător ci cu aplecare ne tot experimentează trăiri și trăiri în vederea revenirii în parametrii datului dintotdeauna.
  Dar nici azi știut și aplicat cum trebuie printre noi toți și nici în fața naturii și mai ales a SALE și Lumii LUI.

3790...Știu e foarte grea revenirea

  Se impune grăbită dezmeticire cînd știm că-I greșim, deci nu de lăsat să treacă vremea. Degeaba în fața SA, ci imediat chiar înfiorîndu-ne de așa cutezanță negîndită corect. Cerîndu-I urgent iertare și pornind la îndreptarea nelegiuirii săvîrșite, corectînd-o. Pe loc de se poate, de nu în timpul cel mai scurt cu preocupare demnă.
  Cu adevărat simțind fapta gravă ce am putut așa de netrebnic înfăptuită, cu caznă. Dovedindu-ne apți de a fi cum trebuie în continuare de fapte pe măsură adevărată. Între oameni, natură și-n fața LUI cel mai bine și competent posibil neapărat. Altfel e irosită chiar existența firească să știți, e greu după atîta necunoaștere. În privința SA, ignorare și ascundere sub preș a menirii noastre cum trebuie pe Pămînt.
  Nu dezmățul lumii ce nu-și mai revine de multă vreme, știu e foarte grea revenirea.

3667..Pe larg de știut ce și cum, cînd va fi

  Instinctul premergătorul inteligenței la oameni, poate-i mai superior ca cerință SUS. Și nici nu știm, căutînd inteligenți a fi?! Nu cred, totuși omu-i ființă rațională cu obligații, ce se face că le-o uitat, față de Dumnezeu. Și de asta-s atîtea nelămurite căutări chiar întortochiate desfășurări, demersuri. Ne găsindu-ne locul cuvenit pe Pămînt, cu așa comportamente ne la locul lor.
  Nedemni de oamenii ce trebuie să fim între ceilalți și nici de EL nu ne ostenim a afla ce ni se tot cere. Respectarea și chiar repornita credință ce îI datorăm, înstrăîinîndu-ne încă de EL. Pe față înlocuindu-L cu necurații din NT, dat odinioară ca încercare. Nici acuma dumiriți în privința LUI și a nostră cum trebuie, oare pînă cînd?!
  Sînt și-n VT destule nepotriviri cu ceea ce deja EL ne-o încuviințat să știm. Și-i de refăcut cam totul în legătură cu EL și noi, pe larg de știut ce și cum, cînd va fi.

3640.Și de pe teritoriul acestei țări nu tare de mult

  De fapt urmările nesuferite ale suferințelor le mai știm, dar nu cum trebuie. De învățătură de minte în adevăratul sens, e și tare greu, împotrivindu-ne. Cu toate cunoștințele necazurilor de orice fel, cunoștințe dobîndite pe căi obișnuite. În viața atîtor generații și cîte experiențe trăite și transmise în acest sens. De apărare cînd ne părăsește apărarea Divină și-n fața nevoilor desnădăjduiți.
  Facem tot ceea ce credem de cuviință, dar principala cauză a neplăcerilor. De regulă o ignorăm, nesupunerea în fața LUI, contrazicîndu-L în conportări nedemne. Între oameni și-n fața LUI, nerecunoscători, ci duși cu sorcova-n diferite străine feluri. Îndepărtați de calea preconizată nouă de SUS dintotdeauna și transmisă de cîte ori s-o putut.
  S-o urmăm ne tot îndeamnă CER-ul și chiar prin EL direct și de pe teritoriul astei țări nu tare de mult.

3301.Toate-s că nu știm de EL și nici moderați, cumsecade și buni între noi, firești

   Ne dorim imposibilul, necunoscutul să-l știm, să-l cunoaștem cît mai bine. Să avem cîte îndemînări mai deosebite, să ieșim din normalitatea asta. Nedreaptă nouă și LUI, de care, cu toate că o continuăm nestingheriți tot fără bine, nu ne prea place. N-o vrem așa, ci să ne cadă pară mălăiață în gura lui nătăfleață și nu-i posibil. Trebuie vrem nu vrem să ne schimbăm, corecți în fața SA și a oamenilor.
  Că-i cam greu, e de muncit și de vrut cu tărie neclintită, de nu reușim să ne tot mobilizăm. Iar și iar pînă reușim aflîndu-ne locul în căutările cu folos adevărat, demn și cumsecade. Ne ajută și EL, doar să dorim și eventual să-I cerem cum putem cum nu putem. Că ocazii sînt și ne mai atenționează și EL să nu-L mai ignorăm, ci corect să-L căutăm.
  Lupta-i cu noi înșine, înțînați și puși pe rele și nelegiuiri cît lumea, nu-i nimeni vinovat. Degeaba căutăm justificări tîmpite cu închipuiri neroade, toate-s că nu știm de EL. Și nici nu căutăm să fim moderați, cumsecade și buni între noi .
 

3251.Ceilalți nu-s avizați, ci încurcați, cine știe de bine ori rău, dumirirea-i în vedere

  Modești apreciem lecțiile de modestie, semețirea-i fudulă prostie, de știm. Nu durerea, ce-i aspră de tot afundare, pedepsire, părăsire în așa secetă de îndreptări. Încrezuți să nu devenim peste noapte, ci fermi, clari și la fel cum ne știm și ne știu. Potoliți și-nțelegători de cît mai multe, e greu și de ne înțeles, de ce poți, poate nu se vede cît ți-e de greu.
  Om ești și încercare-i, nici nu știi despre ce-i vorba, pînă la urmă, nu? Te simți luat cu tot cu fulgi. Derutați de îndemnuri ce te domină, trăim în altă vreme, o vreme de pomină și ducere de nas. Ceilalți nu-s avizați, ci încurcați, cine știe dacă de bine ori rău, dumirirea-i în vedere. Voind morala, ordinea, dreptatea ne mințită, chiar respectabilitatea demnă, ne fandosită.
  Nedreptate-i de zguduit, scaunele țeapene de dezechilibrat puțintel de dezmeticire pline. Româna adevărată de reînscăunat, oriunde-i de ea nevoie și uitat prostirea de ultimă oră. Orbii să vadă și surzii să audă din nou, fericiți-i.