4110...Ultimile netrebnicii fudule.

  Dumnezeu E drept, mult mai mult decît ne imaginăm noi, dar nu chiar cît am vrea noi. Mai ales că-I greșim și uităm dimensiunea necunoscută a daunelor ce I le producem. Nu știm mai nimica ce-i în Lumea SA, de SUS, ne imaginăm multe mari și mărunte. Dar nu știm ci ne dăm cu presupusul, aproximăm și greșim lucruri sfinte SUS.
  Și de noi luate în derîdere și-L supărăm cu urmări pe măsură, că ce sîntem noi. În fața LUI o adiere de vînt, o pală de aer nestatornic și-i de gîndit, de nu mai bine răbdăm. Pînă ne mai învățăm minte, dar e imposibil, cu răbdarea trecem marea și cînd colo ne înecăm la mal. Nu știm de EL dar nici de noi a fi cum trebuie, îndreptați, îmbunătățiți.
  Și cu frică și respect față de EL, E tare greu după așa o îndelungată lipsă a LUI dintre noi. Aburiți de cîte necuviițe ce și azi își mai duc ultimile netrebnicii fudule.

3845...Reușitele-s parcă mai la îndemînă

  Viața ne supune la diverse încercări și mai dure, să ne schimbăm în bine. Conștienți unii că-I greșim și ne mai tragem pe seamă, mai lăsînd din nefireștile. Obiceiuri nedrepte, răzlețirile firii needucate se mai retușează, chiar îndreptă. Trepte ale îndreptărilor le urcăm cum putem mulțumiți de noi învingători. Asupra noastră, mulțumiți de noi și totuși nu-i destul, mai e și nu știm încă.
  Se prea poate să ne înțepenim așa în acea treaptă bună și ea, dar continuarea. Să n-o știm niciodată suficient de necesară, ratîndu-ne de puțin viața, tot nemulțumiți. Rămînînd pe mîna noastră limitați în gîndire și fapte ce nu ne îndreptățesc a fi cum vrem. Ne știind mai departe pașii de urmat și poticnindu-ne la mal, sfîrșim lamentabil uneori și nu toți.
  De unii și EL se preocupă mai abitir, ori și împrejurările-s mai prielnice. În orice caz reușitele-s parcă mai la îndemînă, ori greșesc, doar EL știind adevărul.

3807...Și cu luare-aminte conlucrînd

  Ce mare brînză-i de sîntem atenționați că-I greșim și ne paște colea necazul. Dezastrul, pedeapsa, plata pentru nesupunerea cerută de EL și ne urmată. Nici acuma, ca și-n preajma tuturor terorilor dinainte presimțite oarecum de pe Pămînt. Orice ar fi sîntem cu capu-n nori, nesimțiți, nepăsători, necunoscători. Într-ale noastre treburi cu EL și noi între noi, neputincioși, îndărătnici doar înspre rele.
  Și nimica nu-i întîmplare ci riguroasă stocare de cunoștințe și o programare. Ce noi n-o sesizăm așa mărunți în așa nimicuri fudule tare și de nimica rămînem. Măreția înfăptuirilor ce ne-ar sta la îndemînă, de am pricepe ce nu îndrăznim încă. Cunoașterea noastră cum trebuie și a LUI cu noi împreună pe un drum în aflare. Demnă, corectă, aflîndu-ne locul cumsecade să fim, morali, îmbunați.
  Și cu luare-aminte conlucrînd cu EL, respectîndu-L cum ne va cere Unicul Dumnezeu.

3790...Știu e foarte grea revenirea

  Se impune grăbită dezmeticire cînd știm că-I greșim, deci nu de lăsat să treacă vremea. Degeaba în fața SA, ci imediat chiar înfiorîndu-ne de așa cutezanță negîndită corect. Cerîndu-I urgent iertare și pornind la îndreptarea nelegiuirii săvîrșite, corectînd-o. Pe loc de se poate, de nu în timpul cel mai scurt cu preocupare demnă.
  Cu adevărat simțind fapta gravă ce am putut așa de netrebnic înfăptuită, cu caznă. Dovedindu-ne apți de a fi cum trebuie în continuare de fapte pe măsură adevărată. Între oameni, natură și-n fața LUI cel mai bine și competent posibil neapărat. Altfel e irosită chiar existența firească să știți, e greu după atîta necunoaștere. În privința SA, ignorare și ascundere sub preș a menirii noastre cum trebuie pe Pămînt.
  Nu dezmățul lumii ce nu-și mai revine de multă vreme, știu e foarte grea revenirea.

3684..De dorim să conlucrăm cu Divinitatea

  EL ne părăsește și ne încalecă suferințele, să ne vie mintea la cap, că-I greșim. Și să ne îndreptăm între oameni, acătării să fim și de EL cu respect urmîndu-L. Nu că gata am suferit, am cunoscut suferința, am absolvit-o, am depășit-o și am scăpat. Sîntem salvați, ispășiți nici vorbă, e doar o atenționare ca ori care, la care EL ne tot supune.
  Doar om ține cont de ea și nu-i nici prima, nici ultima dintr-un șir de altele. Ce poate nu le-am băgat în seamă, nedrepți și fără EL, nici nu-i greu să continuăm viața. Nepăsători necunoscători de EL și noi cum ar trebui să fim între noi și față de EL. Dar de EL se știe prin lume și-i de aflat de vrem îndreptarea s-o aflăm. Cum trebuie și la timpul oportun, simțit în timp, de dorim să conlucrăm cu Divinitatea.

2365.Nedrepții înspăimîntați cînd simt Neînțelesul

  Sentimentul de groază, e că nu-L știm bine și neîncrederea, nedreptatea. Știind că-I greșim ne înspăimîntă la o adică, cînd simțim Neînțelesul. Pentru nedrepții SĂI și ai noștri, trebuie îndreptare între oameni și să-L aflăm bine cum trebuie.
  Religiile nu-L prea știu cum dorește EL, definitoriu Unicul din CER. Ele au cîți necurați, morți vechi, cei preamăresc, înstrăinîndu-se de EL și pe noi. Cei ghinioniști ce le urmăm în neștire, dezinformați, mințiți, de nedreptate. Ce-i în diverse religii ramificată, toate acelea cum nu trebuie în fața LUI. Și părăsite ele și acei ce le urmează plătesc la o adică, cînd socotește EL.
  De asta așa multă suferință și deznădejde și alte necazuri diferite, cam în întreaga lume. Unde nedreptatea LUI și a nostră s-o extins, întrăinîndu-ne pe noi oamenii de EL.  Dezinformîndu-ne, mințind mai pe scurt și dreptatea, de asta nu-și face datoria adevărată. Fiind mereu mințită de foarte mult timp, în privința LUI și pe noi, fraierindu-ne. Părăsiți plătind cu toții, cînd le vine rîndul. Și chiar prin moarte grăbită, nepricepînd rostul vieții pe Pămîntul SĂU.

1995.Să ne schimbăm cumva în bine și util

   De cele mai multe ori nu sîntem conștienți că orice suferință-i datorită că-I greșim. Și trebuie să luăm legătura cu EL, cum o fi, că de nu am sfeclit-o. Să dăm de la noi înapoi spre bine, să ne schimbăm cumva în bine și util, ori să-I căutăm aflarea corectă. Pentru a colabora cum trebuie cu EL, noi singuri singurei fără intermediari. Care ne vor încurca și sigur ratăm viața și poate nu numai noi.
   Și de am suferit și cine știe prin ce împrejurări se încheie, fără să pricepem de ce oare?  Să nu ne împăunăm că am reușit, în viață, că sîntem cineva, de nu ne schimbăm cum se vrea SUS. Adică moralizarea între oameni și binele necondiționat, ca și de EL să știm cu adevărat. Fără să-I încălcăm legile niciodată. Mereu căutînd să ne înălțăm între oameni, înspre bine și util, chiar și frumos de se poate.
   Că ne-am obișnuit, așa de nătîngi sîntem înspre calea SA, că nu ne închipuim să fim drepți și-n fața SA cum e nevoie. Așteptînd, ori să nu ne mire defel părăsirile și pedepsele aprige ce le cunoaștem în neștire mereu.

1895.Năpăsători și nedrepți între noi

   Degeaba ni se perindă prin față suferința, nevoia, moartea chiar, de nu luăm- aminte. Dacă nu ne dăm seama că-I greșim și nouă înșine ne știind ce-i cu noi cu adevărat. Comportîndu-ne nepăsători și nedrepți între noi și-n fața LUI, ca și cînd n-ar fi. Intoleranți cu noi și cu EL și părăsiți, plătim și-i grav că nici atunci nu ne dezmeticim.
   Dar EL ne așteaptă, are răbdare cît nu cuprindem cu priceperea noastră limitată. Și se aprinde pentru orice licăr al nostru de mai bine, înspre ceea ce trebuie. Și încă nu știm, că-s pași de făcut și nu-s simpli, ci hotărîți și fără întoarcere. Ne vrea să participăm nemijlocit la luminarea noastră și din năuntru și din afară.
   Să ne muncim, ca să ni se întipărească în ființă ceea ce cu greu aflăm. Și singuri cît putem să fim pregătiți de cunoaștere, că ne lipsește la toți. Și această stare de inferioritate față de ceea ce trebuie să fim să ne-o limităm cît putem și cît mai repede. Fără să ne mai greșim calea, ca pînă acuma și pentru asta să-L aflăm și menține cu noi.