3807...Și cu luare-aminte conlucrînd

  Ce mare brînză-i de sîntem atenționați că-I greșim și ne paște colea necazul. Dezastrul, pedeapsa, plata pentru nesupunerea cerută de EL și ne urmată. Nici acuma, ca și-n preajma tuturor terorilor dinainte presimțite oarecum de pe Pămînt. Orice ar fi sîntem cu capu-n nori, nesimțiți, nepăsători, necunoscători. Într-ale noastre treburi cu EL și noi între noi, neputincioși, îndărătnici doar înspre rele.
  Și nimica nu-i întîmplare ci riguroasă stocare de cunoștințe și o programare. Ce noi n-o sesizăm așa mărunți în așa nimicuri fudule tare și de nimica rămînem. Măreția înfăptuirilor ce ne-ar sta la îndemînă, de am pricepe ce nu îndrăznim încă. Cunoașterea noastră cum trebuie și a LUI cu noi împreună pe un drum în aflare. Demnă, corectă, aflîndu-ne locul cumsecade să fim, morali, îmbunați.
  Și cu luare-aminte conlucrînd cu EL, respectîndu-L cum ne va cere Unicul Dumnezeu.

2877.Că vedem că tot pățim, dar așa-i de cînd lumea

  Că iertarea-i umană și CER-ască, dar să aibă loc doar, că de nu ne ia la vale. Plata cînd vine sorocul neiertător, de care depindem vrem nu vrem și știm. Dar nu ni-i mintea cum trebuie de așa nedreaptă lume, ci înstrăinată  mai de mult. Neînțelegînd bunăvoința a tot ce ne înconjoară din timpuri, luînd-o razna. Făcînd abstracție de povețile bune străvechi și acuma ne azvîrle ca pe o zdreanță.
  Nefolositoare nimănui în toate mințile, ci fără folosință am rămas singuri cu toții. Părăsirile se țin lanț, plățile nu mai contenesc, aprige și cînd ți-i lumea mai dragă. Nu-i de glumit cu ponderalele LUI axiome, aplicabile oricînd și oricui, fără tăgadă. Întocmai, doar explicate în timp de așteptări bogate, dar cine să se-ncline în fața lor?
  Noi, nu că-s depășite, avem alte îndemnuri la ordinea zilei, ce ni-s potrivite după ale nedreptei ere. Că vedem ce tot pățim, dar așa-i de cînd lumea, și nu știm de ce, oare e în legătură cu EL, Cine E?