3684..De dorim să conlucrăm cu Divinitatea

  EL ne părăsește și ne încalecă suferințele, să ne vie mintea la cap, că-I greșim. Și să ne îndreptăm între oameni, acătării să fim și de EL cu respect urmîndu-L. Nu că gata am suferit, am cunoscut suferința, am absolvit-o, am depășit-o și am scăpat. Sîntem salvați, ispășiți nici vorbă, e doar o atenționare ca ori care, la care EL ne tot supune.
  Doar om ține cont de ea și nu-i nici prima, nici ultima dintr-un șir de altele. Ce poate nu le-am băgat în seamă, nedrepți și fără EL, nici nu-i greu să continuăm viața. Nepăsători necunoscători de EL și noi cum ar trebui să fim între noi și față de EL. Dar de EL se știe prin lume și-i de aflat de vrem îndreptarea s-o aflăm. Cum trebuie și la timpul oportun, simțit în timp, de dorim să conlucrăm cu Divinitatea.

3427...Condiția e că nu conștientizăm defel

  Să nu ne dăm bătuți, învinși de propriile greșeli, să ni le îndreptăm, rupînd-o cu nelegiuirea. Din fața SA și dintre noi și a naturii legi să le respectăm, cum trebuie, găsindu-ne calea. Că sînt simțite semne doar noi aflîndu-le, cînd dăm chix, cînd nu ne mai merge. Am epuizat materia dătătoare de speranțe măcar, greutățile ne înving, porniri ne calculate bine.
  Ori am luat-o pe căi greșite și părăsiți, ne sună plata, scadența nelegiuirii, nesocotinței. EL nu ne suflă mult în borș de nu-L luăm în calcul, nici acuma, ci ne lasă și-o sfeclim. Ușor, de minte nu-i și nici obișnuința de a face și vorbi corect omenește. Ne luînd în seamă răutățile și urîțeniile ce ne tot dau tîrcoale, că le plătim de ne săturăm pe veci.
  Condiția e că nu prea conștientizăm defel, încăpăținați ne facem damblalele nedreptății întruna.

3003.O rupem cu firescul nefiresc în nedreptatea asta

  Una credem și alta zicem, în timp ne călcăm pe inimă și schimbîndu-ne în bine. Din ce în ce ne îndreptăm, nu chiar de la o zi la alta, dar se vede schimbarea bună. Și te umple de bucurie, inconștient uneori, de dorești cu tot dinadinsul. Să te îndrepți se poate, ne mai dînd îndărăt înspre rele și urîte fapte și vorbe. Ci devenind cu vremea tot mai cumsecade, încăpăținat în EL, urmîndu-L cum se cere.
  Iertarea-i omenească, să-i dăm drumul din fire, ne reținîndu-ne niciodată. Știu nu vă vine ușor mereu, mai ales cînd cel de iertat v-o iertat el la rîndul său cîndva. Și-l țineți minte, dar nu ca să-i întoarceți binele, ci tare vi s-ar potrivi, credeți rele și urîte, să-i întoarceți!! Apucături sălbatice cu toptanul în așa nedreaptă lume încă și noi ca ea, pînă cînd?
  S-o rupem cu firescul nefiresc în nedreptatea asta încă supraviețuind, cum nu-i normal. Ci firescul cumsecade, bunu-simț și îmbunătățirea firii de om civilizat, demn. Nu înrăit și afurisit, că-L supărăm și nici între oameni nu ne merge mult.

2949.Omenește să ne comportăm, ca să primim la fel

  E de gîndit cînd ni se tot atrage atenția să ne îndreptăm, nu-i luăm în bășcălie, ci căutăm. Îndreptarea, chiar de nu pe față imediat, dar în timp, lămurindu-ne de așa ceva. Folositor oriunde-n societăți, omenește să ne comportăm, ca să fim tratați la fel. De multe ori ne comportăm de ochii lumii într-un fel și-n realitate simțim altfel. Și se vede, lumea ne simte că sîntem prefăcuți, chiar de în bine, dar nu sîntem noi.
  Ne forțăm, ne ambiționăm să părem ce nu sîntem, ar fi de dorit să ne schimbăm cu totul. Nu de mîntuială, de fațadă, ci în adîncul ființei să ne simțim drepți și corecți. Deci să ne lămurim o dată pentru totdeauna să ne moralizăm integral, intim și în afară. Om în toată firea, demn și neprefăcut de împrejurări, ci adevărat. Prefăcut mereu cumsecade și așa să dăinuim cît vom mai fi.
  Sînt unii așa de suciți și de capul lor, nedrepți în cam toate cele, că-i greu să-i și contrezi. Nu-i prinzi șpilul, se fofilează, caută nedreptatea și nu-i de găsit corect. E pierdut și are numai cînd îi vine vremea necazuri gîrlă, nu știe ce să facă atunci!

2943.Încă nu le știm pe toate ce ne privesc

  Ne dovedim îndreptățirea-n vorbe și faptele mai așteaptă că nu știm să ne îndreptăm. Cum tot zicem, să ne audă alții, noi înșine rămînînd de căruța îndemnurilor. Ne sincere, înstrăinați de așa cum trebuie să tot fim, teoretic știm de toate cele bune și utile omului. Cumsecade știm cum să fim, dar nu punem noi înșine în aplicare cele așa bine știute.
  Și răs-știute, ci ne facem că nu ne înțelegem propriile afirmații, foarte corecte. Îndemnîndu-i pe alții să le urmeze și noi care trebuie să fim primul exemplu. Ne facem că plouă, toate se plătesc și totuși nu-i chiar așa?! În CER altele-s prioritățile pentru noi oamenii, încă nu le știm pe toate ce ne privesc. Și-I greșim ne pricepîndu-ne cum vine treaba în propria ogradă fără EL, ce știe tot.
  E de căutat cu precauție de aflat, mai bine să-L întrebăm de putem și avem intrare. Pe EL de toate nedumeririle vieții noastre mai întîi și pe urmă de alții. De ni se permite, că-i cale lungă și nu-i corect să ne băgăm peste alții, fiecare cu treaba sa. În fața CER-ului, dăm socoteală și atît deocamdată, trebuie să fim cuminți.

2520.Pînă nu ne lecuim de absolut toate tarele

  Atenție atunci cînd ne hotărîm, și nu-i ușor, să ne îndreptăm, sinele ne dă în vileag. Numai către noi înșine, nu ne obligă în termene să îndreptăm nelegiuirile. Dar liniște nu mai avem ca înainte, pînă nu ne lecuim de absolut toate tarele. Nedreptăților săvîrșite în timp și știute și de noi oarecum, dar tăinuite sub preșul firii noastre. De acuma de cînd te hotărăști, începem să dăm înapoi curățindu-ne.
  Nu cu fuga ci cu atenție mereu o vreme ce SUS se știe și e urmărită, pînă revii. Să devii un om oarecare, dar cu piciorele pe Pămînt înspre îndreptarea dorită. Edificîndu-te de-i cauți și LUI loc în ființa ta, corect cum se cuvine dintotdeauna.
  Oricît ar încerca un oarecare ce nu crede în EL, să se îndrepte, va fi doar o spoială dăunătoare lui. Plătind convertirea în minciună cu ceea ce se practică, părăsirea și pedepsele aferente, conform CER-ului. Cu unele temporizări în care încercările-s prezente o vreme și de nu-s rezultatele dorite. Se intră în normalul nedrepților cu o oarecare amînare-așteptare, de CER știută.

2394.Îndrumări urîte tot spre moarte visăm să fim

  Nu știm despre viață nimica, altfel ne-o stat socoteala și avem timp de cînd nu ne îndreptăm. Tot spre periferia vieții, a binelui, a utilului, de frumos nici gînd. Cu așa porniri și îndrumări urîte tot spre moarte visăm să ajungem. Nici vorbă de al vieții vis spre EL, înălțați în înaltul CER-ului albastru, în lumină pură. Cu spiritul biruitor și gîndire adevărată, demnă de oameni vii, cumsecade în toate cele.
  Nu înglodați în datorii murdare, cu gîndul ascuns în mișmașuri rele și nefirești omului viu. Adevărat, cu frica LUI Dumnezeu, CEL Adevărat, nu necuratul sterp, uscat, de atîta ani purtat. Nu v-ați săturat, că nu vă ajută nici de-o para chioară? Un mort și atîta, cu ce vă poate îmbunătăți viața voastră și a copiilor voștri? Cu nimica. Doar EL Dumnezeu e speranța de viață și salvare adevărată.
  Lecții din mijlocul nostru ne-o dat Dumnezeu, nu din înaltul CER-ului SĂU. Și acuma 77 de ani chiar de pe pămînt românesc și mai înainte cînd alte vremi erau.
Dar cu spatele la EL am cam stat și nu L-am prea ascultat și repede am uitat. Deci ce vreți în definitiv oameni ai Pămîntului?