3138.EL nu va fi prea prezent, ci discret și modest simțit, poate chiar nu ne va mulțumi, dar rezultatul da

  Vom învăța pe sărite totul în continuare, completîndu-ne  pe noi înșine cum trebuie să devenim. Să redevenim cum e nevoie, ne arătîdu-ni-se la fiecare mură-n gură, ci doar sugerat ce avem de făcut și vorbit. Cum se cere, firesc de normal în bine și știindu-L cu adevărat, nu bîjbîit și nedrept. Emoționați ne vom desăvîrși întocmai cum dorește EL să fim, ne vom mira de așa ușurință.
  În priceperea ce pînă nu de mult nici n-o întrezăream, ne va cuprinde inspirația adevărată. Demnă de oamenii ce-ncet vom deveni la locurile noastre dintotdeauna, dar negăsite. Ci doar atunci deschisă va fi calea de urmat întocmai cum sîntem programați. În CER și aici pe Pămînd aflînd din acea vreme, plăcerea de care eram departe.
  Necunoscători de noi înșine cum sîntem, înstrăinarea luînd sfîrșit pe vecie cu adevărat. Satisfăcuți cu toți la un loc, ori separat, aflîndu-ne menirea. EL nu va fi prea prezent, ci discret și modest simțit, poate chiar nu ne va mulțumi, dar rezultatul da.

2714.Nu se negociază, trebuie fiecare respectat

  Încrederea în oameni are și limite de bun-simț și unele obligații ce țin de noi înșine. Și de ceea ce-I datorăm LUI și nu se negociază și trebuie fiecare respectat. În relațiile cu Divinitatea e nevoie de toleranță și o distanță, deoarece nu știm nimic și încă-I tare departe. De noi Divinitatea și nu știm cum să facem să fie bine, doar cine se încumetă.
  Și cu luare aminte, avînd dezlegarea SA, poate încerca, de se poate interveni între oameni? Doar de-ți cer ajutorul și sfatul mai întîi, să vadă de se pot lua după ceea ce știi. Poate consideră că-i o provocare ce-i scoate din ale lor și-i greșit. Ponderare și mediere îndelungată și ca într-un început de trai într-un mediu nou. Ne încercat, încă-i de văzut ce și cum un timp cu multă atenție și discernămînt.
  Deci oameni buni ceea ce eu am tot scris de o vreme, o fost și este ca o atenționare. Voi faceți ce credeți de cuviință, eu așa am primit de la EL o treabă și o voi continua. Cît îmi va mai da voie, ori mă va obliga, amîndouă-s în cazul meu.

2696.Nevoia de a fi cum trebuie, corect, bun și util

  Ne jertfim ca să realizăm ceva acolo, orice, nu contează, ba contează pentru noi înșine. Înfăptuirea în sine implică muncă, ruperea din alte activități, timp, voință, tenacitate. Consum de gîndire și nevoia de a fi cum trebuie, cît mai corect și bine, util nouă și altora de-i dorit și poți. Așa ne vrea EL, măcar într-o mică măsură, că-I interesat să-L știm bine și să ne tot îmbunătățim între oameni cumsecade.
  Că-i greu, că-i ușor, vă doresc și vouă să fiți măcar ca mine între oameni. Și cu EL, măcar cît sînt și eu, să vedeți ce și cum, o viață în schimbare, mai altfel. Am făcut școala necesară și altele cum am vrut să mă realizez în viață. Am terminat cu de toate cele, să zicem, pensionar acuma, bunic încă în putere. Bineînțeles cît poate vîrsta, deci nu ca-n tinerețe și totuși EL E în viața mea și mai învăț ce trebuie acuma mai altfel.
  Caut cu destulă dificultate să mă țin, în noua școală, ne-pămînteană, printre pămînteni.

2520.Pînă nu ne lecuim de absolut toate tarele

  Atenție atunci cînd ne hotărîm, și nu-i ușor, să ne îndreptăm, sinele ne dă în vileag. Numai către noi înșine, nu ne obligă în termene să îndreptăm nelegiuirile. Dar liniște nu mai avem ca înainte, pînă nu ne lecuim de absolut toate tarele. Nedreptăților săvîrșite în timp și știute și de noi oarecum, dar tăinuite sub preșul firii noastre. De acuma de cînd te hotărăști, începem să dăm înapoi curățindu-ne.
  Nu cu fuga ci cu atenție mereu o vreme ce SUS se știe și e urmărită, pînă revii. Să devii un om oarecare, dar cu piciorele pe Pămînt înspre îndreptarea dorită. Edificîndu-te de-i cauți și LUI loc în ființa ta, corect cum se cuvine dintotdeauna.
  Oricît ar încerca un oarecare ce nu crede în EL, să se îndrepte, va fi doar o spoială dăunătoare lui. Plătind convertirea în minciună cu ceea ce se practică, părăsirea și pedepsele aferente, conform CER-ului. Cu unele temporizări în care încercările-s prezente o vreme și de nu-s rezultatele dorite. Se intră în normalul nedrepților cu o oarecare amînare-așteptare, de CER știută.

2509.Merg mînă-n mînă conlucrările pe ambele planuri

  Schimbîndu-ne în timp, ne facem mai bine înțeleși, de noi înșine și cîștigînd încrederea și a altora. Ne îmbunătățim, cum la fel e de adevărat că ne-am fi putut înrăutăți în fața SA și a oamenilor. Merg mînă în mînă conlucrările pe ambele planuri, între oameni și-n fața LUI. Temeliile-s puse din copilărie de părinți și apropiații noștri corespunzători.
  Sînt destule inflențe nedrepte și risipitoare de bine și util, dezbinînd creația corectă. Și înfiripînd relele și urîtele apucături, deturnînd adevărata menire a copilărie de aflare a LUI corectă și a cumsecădeniei între oameni. Dezbinînd omul în formare adevărată, corectă, înspre nedreptatea atot-dominatoarea lumii acesteia.
  Depărtată de EL și firescul uman, e demnă de părăsiri repetate sub pedepse. Nerealizînd omul menirea sa în lumea pămînteană, de cunoaștere a SA, conlucrînd corect cu ceilalți și natura înconjurătoare. Înspre aflarea vieții cît mai demne de creația Divină în spirit și gîndire bună.

2152.De sîntem oameni, nu dăm vina pe alții

  Răspunderea nereușitei în orice facem ori vorbim, o purtăm doar noi înșine. Nu putem, nu avem voie, de sîntem oameni adevărați, să dăm vina pe alții. Ori pe împrejurări, că să vezi, c-o fi c-o păți, nu, da știu nu e simplu de admis. Înfrîngerea e înfrîngere, ca și acuma, ieri seară turcii au înfulicat-o înfrîngere la ei acasă de la ai noștri. Mingea e rotundă și cine-i mai bun, învinge, de albitrajul e corect în orice condiții. Asta e, dar în viața de zi cu zi, albitrajul nu e corect, mai ales la noi acasă, vai de mama noastră!
   Și nu numai la noi acasă, ci și-n lume, nedreptatea are glasul mai dehai (mai tare) decît dreptatea. Și învinsului în general îi place adevărul consolator, în cel mai rău caz și din urmă. E greu cu noi oamenii, greu ne dăm la cale, catîri în toată regula, încăpăținați. Chiar de vedem dandanaua făcută, greu ne-o asumăm, de dres s-o dreagă alții. Halal gîndire, vorbe și fapte de nedrepți ordinari și totuși trebuie să ne revenim din temelii.

2150.Pentru noi, de putem și place s-o încredințăm

  În înfăptuirile vieții să fim noi înșine, fără să dorim a plăcea cu orice preț celorlalți. Că-i o apropiere de kitsch, mai bine de unul singur să ne bucurăm de o construcție în derulare. Cînd e finalizată ca pentru noi, de putem și place s-o încredințăm și altora, fiind deplinul realizat.
   Să nu ne dorim unele și altele, dar nu și consecințele posesiei lor, ori înfăptuirilor acelea. E definiția prostiei, oameni iresponsabili, ce-s azi la modă la noi, fac și nu răspund. Și nici nu doresc aceasta, ajutîndu-se proștii între ei, ducîndu-ne cu zăhărelul, încă. Caracterul nedrept al imaginației în pregătirea și construirea dezastrelor socio-culturale.
   Temporalitatea nedreptății umane, o resimțim cu toții, fiind o apă și-un pămînt. În fața SA, comportîndu-ne cum nu trebuie și plătim cu toții, irosindu-ne viața în nepriceperea trăirilor. O condiție umană ce ni se pare nedreptă din start, dar nu vrem să fim oameni adevărați. Responsabili de noi înșine și-n fața SA cum ne vrea, de am vrea să știm.

1909.Libertatea celor din jur să ne fie sfîntă

   Să ne respectăm aproapele ca pe noi înșine, unii nici pe ei nu se respectă. Nici pe ei nu se apreciază, se urăsc, își urăsc viața, nu-s în stare de ceea ce-și doresc. Și gata s-o terminat liniștea interioară și viața li-i calvar, needucați, sălbătăciți. Ieșiți dintre oamenii normali și cîte alte exemple ne la locul lor între noi, nedrepții.
   Libertatea celor din jur să ne fie sfîntă, că nu ni-i ușor de nu sîntem bine crescuți. E lucru de înțeles, dar nu avem voie să încălcăm buna conviețuire între oamenii societății, a familiei, etc.
   Curajul e calitatea ce aduce îmbunătățiri tuturor celorlante însușiri omenești, ce ne ridică. Fără curaj, ci cu frica în sîn, ni se diminuiază oricare calitate adevărată, înălțătoare. Și oricît de deștept și cunoscător a culturii și cunoașterii universale ești, de nu ai bun-simț, ești zero. Ca om nu faci nici cît o ceapă degerată, fără mărinimia și demnitatea omului adevărat.

1895.Năpăsători și nedrepți între noi

   Degeaba ni se perindă prin față suferința, nevoia, moartea chiar, de nu luăm- aminte. Dacă nu ne dăm seama că-I greșim și nouă înșine ne știind ce-i cu noi cu adevărat. Comportîndu-ne nepăsători și nedrepți între noi și-n fața LUI, ca și cînd n-ar fi. Intoleranți cu noi și cu EL și părăsiți, plătim și-i grav că nici atunci nu ne dezmeticim.
   Dar EL ne așteaptă, are răbdare cît nu cuprindem cu priceperea noastră limitată. Și se aprinde pentru orice licăr al nostru de mai bine, înspre ceea ce trebuie. Și încă nu știm, că-s pași de făcut și nu-s simpli, ci hotărîți și fără întoarcere. Ne vrea să participăm nemijlocit la luminarea noastră și din năuntru și din afară.
   Să ne muncim, ca să ni se întipărească în ființă ceea ce cu greu aflăm. Și singuri cît putem să fim pregătiți de cunoaștere, că ne lipsește la toți. Și această stare de inferioritate față de ceea ce trebuie să fim să ne-o limităm cît putem și cît mai repede. Fără să ne mai greșim calea, ca pînă acuma și pentru asta să-L aflăm și menține cu noi.

1756.Să nu încurcăm și nici pe noi alții, expunerea

   Să fim discreți și cînd ni-i milă și ajutăm pe oricine ar fi, nu contează părerile celorlanți ci a noi înșine. Tot așa în singurătate doar cu EL în gînd să fim cînd îL abordăm în orice situații. Doar de nu avem încotro în anumite împrejurări mai deosebite, fiind siliți. Să nu încurcăm și nici pe noi alții, expunerea în astfel de cazuri nu-i benefică încă. Într-o lume nedreaptă și imorală doar.
   Și cele zece porunci din VT îs încă valabile în orice relație ești cu Divinitatea și trebuiesc pe cît posibil de urmat. Și doar de simți că EL îți îngăduie unele derogări, să-I urmezi îngăduința. Doar atunci, că altfel e degeaba străduința. Și închipuirea SA e cunoscută în lume, doar nu-I încă urmat, ci aproximat. Și nedrepți și fără EL cum trebuie, părăsiți în necazuri, ne trecem fără rost.
   Nu e nici un iad în afara felului nedrept în care ne trăim viața pe Pămînt. Nerespectînd dorințele SALE, de îndreptare și să-L știm corect, cu consecințele cunoscute în nevoi. Cînd îi vine vremea fiecăruia, nepricepînd existența și datoria față de CER. Și se mai poate fi acea suferință dincolo, de îndreptare a ce nu s-a făcut cît ai fost viu.
   Frumusețea, realizarea deosebită stă la capătul une-i singure căi, de-o afli, om ești. De nu e încă de muncă și nu-i tîrziu niciodată cît ești viu și poți. Condiția e să deții informația utilă la timp, ca să vezi ce-i de făcut și cum. Că-s numeroase anapoda ce te pierd, neînțelegînd viața defel, ratînd-o.