2150.Pentru noi, de putem și place s-o încredințăm

  În înfăptuirile vieții să fim noi înșine, fără să dorim a plăcea cu orice preț celorlalți. Că-i o apropiere de kitsch, mai bine de unul singur să ne bucurăm de o construcție în derulare. Cînd e finalizată ca pentru noi, de putem și place s-o încredințăm și altora, fiind deplinul realizat.
   Să nu ne dorim unele și altele, dar nu și consecințele posesiei lor, ori înfăptuirilor acelea. E definiția prostiei, oameni iresponsabili, ce-s azi la modă la noi, fac și nu răspund. Și nici nu doresc aceasta, ajutîndu-se proștii între ei, ducîndu-ne cu zăhărelul, încă. Caracterul nedrept al imaginației în pregătirea și construirea dezastrelor socio-culturale.
   Temporalitatea nedreptății umane, o resimțim cu toții, fiind o apă și-un pămînt. În fața SA, comportîndu-ne cum nu trebuie și plătim cu toții, irosindu-ne viața în nepriceperea trăirilor. O condiție umană ce ni se pare nedreptă din start, dar nu vrem să fim oameni adevărați. Responsabili de noi înșine și-n fața SA cum ne vrea, de am vrea să știm.