1895.Năpăsători și nedrepți între noi

   Degeaba ni se perindă prin față suferința, nevoia, moartea chiar, de nu luăm- aminte. Dacă nu ne dăm seama că-I greșim și nouă înșine ne știind ce-i cu noi cu adevărat. Comportîndu-ne nepăsători și nedrepți între noi și-n fața LUI, ca și cînd n-ar fi. Intoleranți cu noi și cu EL și părăsiți, plătim și-i grav că nici atunci nu ne dezmeticim.
   Dar EL ne așteaptă, are răbdare cît nu cuprindem cu priceperea noastră limitată. Și se aprinde pentru orice licăr al nostru de mai bine, înspre ceea ce trebuie. Și încă nu știm, că-s pași de făcut și nu-s simpli, ci hotărîți și fără întoarcere. Ne vrea să participăm nemijlocit la luminarea noastră și din năuntru și din afară.
   Să ne muncim, ca să ni se întipărească în ființă ceea ce cu greu aflăm. Și singuri cît putem să fim pregătiți de cunoaștere, că ne lipsește la toți. Și această stare de inferioritate față de ceea ce trebuie să fim să ne-o limităm cît putem și cît mai repede. Fără să ne mai greșim calea, ca pînă acuma și pentru asta să-L aflăm și menține cu noi.