2036.Căutîndu-L cu adevărat, nu în străine închipuiri

   Acele timpuri s-au dus, s-a așternut uitarea, noi am ajuns aici, cum sîntem de pricepuți. Nu prea tare în ceea ce ne vrea EL și simțim și noi ceva,  dar nu tocmai cum ar trebui. Ci pe aproape, să ne civilizăm, dar ne uitînd de EL ci căutîndu-L cu adevărat. Nu în străine închipuiri de EL și noi, ci cum se cade și vrea EL.
   Concomitent să nu uităm esențialul ce ni-l dorește EL nouă, îndreptarea spre ceea ce vrea. De la noi, să devenim corecți între noi oamenii, începînd cu familia din care sîntem. Și în viitoarea familie, neuitînd nici o clipă de părinții noștri că le sîntem datori. A-i asculta cît trăiesc, că de regulă trec înaintea noastră în fața LUI.
   Adica, au trecere, ascultare mai multă la EL decît noi, așa deocamdată vrea EL. Și-n timp părinții și-au dovedit față de noi întîietatea în fața noastră. Prin ceea ce au făcut și fac cu mai multă experiență de viață și de cunoștințe în raport cu de toate. Față de noi, care poate sîntem buni într-o latură practică a vieții, dar în fața SA? Știm oare totul, în ce privește ca oameni, trecînd în fața părinților?