2036.Căutîndu-L cu adevărat, nu în străine închipuiri

   Acele timpuri s-au dus, s-a așternut uitarea, noi am ajuns aici, cum sîntem de pricepuți. Nu prea tare în ceea ce ne vrea EL și simțim și noi ceva,  dar nu tocmai cum ar trebui. Ci pe aproape, să ne civilizăm, dar ne uitînd de EL ci căutîndu-L cu adevărat. Nu în străine închipuiri de EL și noi, ci cum se cade și vrea EL.
   Concomitent să nu uităm esențialul ce ni-l dorește EL nouă, îndreptarea spre ceea ce vrea. De la noi, să devenim corecți între noi oamenii, începînd cu familia din care sîntem. Și în viitoarea familie, neuitînd nici o clipă de părinții noștri că le sîntem datori. A-i asculta cît trăiesc, că de regulă trec înaintea noastră în fața LUI.
   Adica, au trecere, ascultare mai multă la EL decît noi, așa deocamdată vrea EL. Și-n timp părinții și-au dovedit față de noi întîietatea în fața noastră. Prin ceea ce au făcut și fac cu mai multă experiență de viață și de cunoștințe în raport cu de toate. Față de noi, care poate sîntem buni într-o latură practică a vieții, dar în fața SA? Știm oare totul, în ce privește ca oameni, trecînd în fața părinților?

1516.Se potriveşte ca nuca-n perete

   Puterile oricare or fi, îi cheamă la ele pe cei care sigur vor veni, asta în cazul societăţii oamenilor şi ale lor relaţii. Cu EL şi noi e niţel mai altfel. Ne atenţionează cînd nu-I respectăm legile date din vechime. Mai ales legile privitoate la obligaţiile noastre faţă de EL, ce-s pe viaţă. Şi chiar ridicări de protecţie în scurte perioade şi eşti pedepsit şi suferi accidente, boli şi altele care te fac de pricepi să te schimbi înspre ce vrea EL de la tine.
   Sînt şi alte influienţe ce te determină oarecum să devii cum trebuie în relaţiile cu EL. În timp te aprinzi şi arzi mai cu putere şi constant cauţi să fii cît mai mult, că-i nevoie. Adaptîndu-te din mers cu un fel de a fi, poate nu cum ar trebui, că-i prea categoric şi greu. Ci să ne înfrînăm prin uitare, încredere şi iertarea oricui apropiat de ocazie chiar. Avînd o oarecare încredere şi respect faţă de oricine, pînă la proba contrară, evitîndu-i pe nedrepţi.
    Pentru că-n fiecare e şi o doză de omenie, mai expusă ori nu, caută de poţi şi ai timp să fii om cu fiecare. Că fiecare sîntem un amestec de bine şi rău, dar predominanta condează să fii cum trebuie în definitiv. Să ne străduim măcar de cînd ne dezmeticim cum trebuie să fim în faţa SA. Să ne purtăm cum ni se cere cît mai în comuniune cum poţi mai adevărat şi drept cum ştii a fi.
    Mi s-o întîmpat să fiu martorul ocazional a unor discuţii foarte educativ religioase a unui grup de trei persoane. În cîmp  fiind, un tînăr îşi examina mai tinerii însoţitori, cu privire la cele zece porunci, dar din Vechiul Testament (VT). Şi era vorba de foarte vechi îndeletniciri omeneşti ce se potrivesc ca nuca-n perete azi. Ne căutăm credinţa în EL, ori cine ştie ce altă închipuire, dar EL ca şi noi a evoluat.
    Dar mai ales noi oamenii acuma e deranjant să nu-L ştim raportîndu-ne cum sîntem, în epoca staţiei  cosmice. Şi a net-ului şi celelante mobile şi alte foarte sofisticate cu ce vitează evoluăm, rămînînd LUI tributari  în sclavagismul acelor timpuri scrise, de mult apuse. Doar EL E acelaşi într-o evoluţie specifică LUI şi noi schimbaţi, ar trebui rescrise toate cele ce-L privesc din nou la zi, traduse, modernizate. Nici EL nu mai acela de atunci, fiţi sigur, cînd o venit acum 77 de ani, cum vi s-o părut? Cel vechi aşa, ori schimbat, înnoit oarecum.

Un început

   E o realizare deosebit de greu de obţinut, însuşirea de a uita şi de a ierta, trebuie multă caznă adevărată, preocupare continuă, şi de te iei cu treburile şi mai uiţi că trebuie să uiţi  să înmagazinezi ştiri rele şi urîte, scrieţi pe ceva ca la şcoală pînă te obişnuieşti să nu mai bagi în seamă urîţenia şi răutatea înconjurătoare ce te urîţesc şi înrăiesc şi pe tine, te molipseşti şi o-ncurci la o adică cu EL şi suferi, şi n-ar trebui, bagă-ţi minţile-n cap.
   "A ne învăţa să dobîndim darul uitării şi iertării şi posibilitatea convieţuirii în această lume finită, a noastră, a tuturor, şi să ştim că nu sîntem aritmetic împărţiţi în buni şi răi"(Nicolae Steinhardt), "nimeni nu-i atît de rău pe cît am fi porniţi să credem"(Eugen Ionescu).
   Căutînd să ne ferim de a mai simţi răutatea şi urîţenia lumii acesteia ne vom afla pe drumul îndreptării şi EL nu-i indiferent că am pornit în direcţia bună, şi ne mai păsuieşte niţel cu pedepsele ce le-am suferit pe merit şi veţi simţi îmbunătăţirea dar trebuie să fiţi tare atenţi şi să-I mulţumiţi neîncetat în gînd de puteţi cît de cît.
   În curînd veţi simţi repulsie, jenă faţă de nedreptăţile înconjurătoare, şi de nu sînteţi în stare să le opriţi ori îndrepta cumva măcar nu le mai ascutaţi înfiorîndu-vă inima, ce trebuie să rămîie curată. Şi mai e ceva, ce nu ştim totdeauna, ce a produs acea reacţie negativă a insului acela ce a  greşit? Poate e un răspuns la un stimul la fel ori mai rău, intenţionat, şi ne ştiut.  Mai e încă un mare adevăr  ignorat cam de toţi : uneori EL ne pedepseşte prin alţii "răi şi urîţi"puşi de EL să ne trezim, şi să nu-I mai greşim, să ne-ndreptăm.