2539.Aproape i ne închinăm construcției

  Uneori într-atît de cuprinși sîntem de muncă, de realizări, că restul nu prea mai contează. Nici chiar familia, și viața se confundă cu preocuparea ce o avem într-un domeniu oarecare. Ori din contra, edificăm o realizare deosebită, păcat că uneori ajungem așa de absorbiți de acea muncă. Că aproape i ne închinăm construcției de orice fel, de care pare că depindem mai mult decît e normal.
  Nici chiar așa, că-L supărăm, pentru că locul LUI unde mai E? E neapărată nevoie, că de asta sîntem așa debusolați uneori și ne închinăm unor lucruri și lucrări. În lipsa unei îndrumări corecte, nu către nedreptele religii, or fi poate unele mai acătării pe undeva, nu știu încă. Îndrumarea contează, inițierea, părinții încă din copilărie și cît ei vor exista, știindu-L corect.
 Că de nu-L știu corect Cine E și vă îndrumă după nelegiuitele religii. Ca și ei veți fi părăsiți în nevoi și grăbiți, nemulțumiți lumea o veți părăsi. Ne realizîndu-vă cum ați fi dorit, mulțumitor și îndestulați de viață, voi și familia. Că-n fața LUI foarte mult contează familia bine închegată, o apără, de-i corectă, omenește vorbind.

1823.Răspund în fața LUI și a lumii cît trăiesc

    Se ajunge iar la o problemă veche de cînd lumea, preocuparea incorectă. Ori lipsa de preocupare a părinților față de odraslele lor, să ajungă oameni cum trebuie. Și răspund pentru asta în fața LUI și a lumii cît trăiesc, nu pînă la o anumită vîrstă. Că-n fața Sa nu-i așa și plătesc cei vinovați, cît o fi omul pe Pămînt, dar SUS e judecat. Nu-n fața noastră, ci doar consecințele le vedem.
   Că din copii needucați pot fi netrebnici mai mulți decît din cei de treabă. Fiind părinte să fim responsabil cît vom fi, și de ne depășesc anumite probleme. Ca zi în așa nedreaptă existență, să-I Cerem LUI ajutorul și ni-L va da. Dar să ținem cont de asta mereu cît ne ajută și după, să-I mulțumim cumsecade. Că numai cei destoinici sînt lăsați și pot urca în locuri de culme ale omenirii.

  Falsele ființe cît or fi de descurcărețe, nu vor putea, nu-s capabile de bine și util și cad. Oricît ar fi de sus cocoțate, își frîng gîtul din propria neputință, nedreaptă LUI și nouă. Pentru că și unii nedreptățiți de viață, deoarece existența presupune așa coclauri nedrepte de trecut. Nu-s așa curați pe cît cred și zic, fiind destul de pătați ca să fie părăsiți și-n suferințe să-I plătescă.
   Că de regulă viața ne dă destule ocazii cu influiențe din afara lumii ce ne conduc. De vrem ori nu, unde doresc acele tării, făcînd ceea ce vor cu noi. Ca încercări ce EL le știe și ne vede reacțiile și ia notă acolo SUS.

Munca

   Din convingere, rutină, obişnuinţă prin muncă neîncetată ralizezi, construieşti, edifici chiar şi fără să-ţi faci planuri, proiecte, năzuinţe, speranţe, prin muncă şi iar muncă concentrat pe făptuirea micilor realizări, ce-s la îndemîna preocupărilor cotidiene, obişnuite, fireşti, zilnice, neînsemnate dar pe ansamblu în final opera ai completato continuu şi poate fi măreaţă şi fără să-ţi fi făcut cine ştie ce gînduri.
   Deci munca preocupantă continuu te scoate la limanul nesperat, nu degeaba e zicala : ochii sperie şi mîinile bucură. Se poate uneori să nu-ţi realizezi vrerea niciodată, dar trebuie să nu te laşi niciodată, ăsta-i scopul , pentru care EL ne-a creeat, să ne vedem de ale noastre fără prea multe complicaţii şi gînduri năstruşnice, "nu e nevoie să speri ca să întreprinzi şi nu este nevoie să reuşeşti ca să perseverezi"(Wilhelm de Orania).
   Să nu te laşi înfrînt de unele nereuşite, să  munceşti, să  te întrebuinţezi fără rabat de la firescul tău normal, să nu dai înapoi, să nu şovîi, neclintit spre făuritea datoriei neîntrerupte a ta, chiar de se zice că eşti prea mic pentru un război aşa mare, cu metode noi, cu îndrăzneală neîntreruptă, căutînd noi perfecţionate metode în căile de urmat în izbînda ta, să lupţi şi iar să lupţi ăstai ţelul vieţii pe pămînt.
   Chiar de tu simţi uneori că te lasă puterile, ori eşti dezorientat, descurajat, terminat cumva, roagă-L pe EL să te sprijine  în drumul tău neintrerupt spre scopul vieţii tale, pe care EL îl ştie, şi tu-l cauţi prin preocupări, gînduri, muncind cum te taie capul.

Un început

   E o realizare deosebit de greu de obţinut, însuşirea de a uita şi de a ierta, trebuie multă caznă adevărată, preocupare continuă, şi de te iei cu treburile şi mai uiţi că trebuie să uiţi  să înmagazinezi ştiri rele şi urîte, scrieţi pe ceva ca la şcoală pînă te obişnuieşti să nu mai bagi în seamă urîţenia şi răutatea înconjurătoare ce te urîţesc şi înrăiesc şi pe tine, te molipseşti şi o-ncurci la o adică cu EL şi suferi, şi n-ar trebui, bagă-ţi minţile-n cap.
   "A ne învăţa să dobîndim darul uitării şi iertării şi posibilitatea convieţuirii în această lume finită, a noastră, a tuturor, şi să ştim că nu sîntem aritmetic împărţiţi în buni şi răi"(Nicolae Steinhardt), "nimeni nu-i atît de rău pe cît am fi porniţi să credem"(Eugen Ionescu).
   Căutînd să ne ferim de a mai simţi răutatea şi urîţenia lumii acesteia ne vom afla pe drumul îndreptării şi EL nu-i indiferent că am pornit în direcţia bună, şi ne mai păsuieşte niţel cu pedepsele ce le-am suferit pe merit şi veţi simţi îmbunătăţirea dar trebuie să fiţi tare atenţi şi să-I mulţumiţi neîncetat în gînd de puteţi cît de cît.
   În curînd veţi simţi repulsie, jenă faţă de nedreptăţile înconjurătoare, şi de nu sînteţi în stare să le opriţi ori îndrepta cumva măcar nu le mai ascutaţi înfiorîndu-vă inima, ce trebuie să rămîie curată. Şi mai e ceva, ce nu ştim totdeauna, ce a produs acea reacţie negativă a insului acela ce a  greşit? Poate e un răspuns la un stimul la fel ori mai rău, intenţionat, şi ne ştiut.  Mai e încă un mare adevăr  ignorat cam de toţi : uneori EL ne pedepseşte prin alţii "răi şi urîţi"puşi de EL să ne trezim, şi să nu-I mai greşim, să ne-ndreptăm.