3885...Chiar de cam știm că-i rateu viața

  De la o vîrstă decădem, nu mai sîntem așa în formă, sensul vieții nu-l mai percepem așa viu. Ni se cam îneacă corăbiile într-un larg ce nu-i chiar așa larg, strîmtorați din lipsa perspectivelor. Cel puțin de nu și a altora ce o dată ne rețineau într-o lume chiar neînsemnată. Cum îmi dau seama debia acuma, dar ce mai contează, ne agățăm de paiul plutitor.
  Noi odinioară mai vii, acuma cam delăsători, încă nu chiar compromiși. Năzuința cu EL alăturea, chiar de-I de ne înțeles și nu se dă-n vînt să ne lămurim. E totuși o aflare de noutăți într-un domeniu esențial, chiar Esența viețuirii noastre pe aicea. Dar cine mai are timp într-o așa vînzoleală nebună, nebună fără cap și coadă. De noi cum trebuie să mai fim și încă de EL, așa pretențios și prețios în toate cele.
  Nu ne mai complicăm, de nu vrea să-L știm, nu-L știm și pace, chiar de cam știm că-i rateu viața.

2595.Realist la culme, incapabil de a face ceva

  O inteligență prea lucidă,  prea prevăzătoare, aproape perfectă, e de ne dorit. Că ne conduce spre lipsa acțiunilor, neprevăzutul nu-i convine și nu-l acceptă. Deci stagnează, așteaptă și nu știe ce? E mai puțin optimist, ci realist la culme și incapabil de a face ceva. Lenea pune capac la toate, nu-i departe nebunia, frica de orice în viață, e nedrept și pașnic, aiurea viață.
  Doritor de toate și capabil de multe și mari și mărunte. Dar ceea ce-l trage în jos e imoralitatea, lipsa LUI era general valabilă atunci și azi în lume. De ce? Așa vrea EL și noi îL urmăm, bîjbîim în negura ce ne-o tot creem. Materia întunecată în Univers conduce, aici pe noi ne aburim singuri. Cu ochi de melc, nu ne pricepem menirea încă, nedrepți și nedemni deocamdată de așa potențial.
  CER-ul cînd va vrea ne va lumina și în sfîrșit vom vedea, ce-o fost și de ce? Și ce trebuie de urmat ca să ne dumirim oarecum, că tare-I zgîrcit să ne mai arate. Nu cred că mai bine de cît sîntem am fi putut ajunge. Ne oțărîm la EL, dar nu-L știm și ne-o înlesnit pentru asta o zeitate necurată. De care de am fi conștienți de doi bani, ne-am fi lepădat de mult.

1823.Răspund în fața LUI și a lumii cît trăiesc

    Se ajunge iar la o problemă veche de cînd lumea, preocuparea incorectă. Ori lipsa de preocupare a părinților față de odraslele lor, să ajungă oameni cum trebuie. Și răspund pentru asta în fața LUI și a lumii cît trăiesc, nu pînă la o anumită vîrstă. Că-n fața Sa nu-i așa și plătesc cei vinovați, cît o fi omul pe Pămînt, dar SUS e judecat. Nu-n fața noastră, ci doar consecințele le vedem.
   Că din copii needucați pot fi netrebnici mai mulți decît din cei de treabă. Fiind părinte să fim responsabil cît vom fi, și de ne depășesc anumite probleme. Ca zi în așa nedreaptă existență, să-I Cerem LUI ajutorul și ni-L va da. Dar să ținem cont de asta mereu cît ne ajută și după, să-I mulțumim cumsecade. Că numai cei destoinici sînt lăsați și pot urca în locuri de culme ale omenirii.

  Falsele ființe cît or fi de descurcărețe, nu vor putea, nu-s capabile de bine și util și cad. Oricît ar fi de sus cocoțate, își frîng gîtul din propria neputință, nedreaptă LUI și nouă. Pentru că și unii nedreptățiți de viață, deoarece existența presupune așa coclauri nedrepte de trecut. Nu-s așa curați pe cît cred și zic, fiind destul de pătați ca să fie părăsiți și-n suferințe să-I plătescă.
   Că de regulă viața ne dă destule ocazii cu influiențe din afara lumii ce ne conduc. De vrem ori nu, unde doresc acele tării, făcînd ceea ce vor cu noi. Ca încercări ce EL le știe și ne vede reacțiile și ia notă acolo SUS.