3885...Chiar de cam știm că-i rateu viața

  De la o vîrstă decădem, nu mai sîntem așa în formă, sensul vieții nu-l mai percepem așa viu. Ni se cam îneacă corăbiile într-un larg ce nu-i chiar așa larg, strîmtorați din lipsa perspectivelor. Cel puțin de nu și a altora ce o dată ne rețineau într-o lume chiar neînsemnată. Cum îmi dau seama debia acuma, dar ce mai contează, ne agățăm de paiul plutitor.
  Noi odinioară mai vii, acuma cam delăsători, încă nu chiar compromiși. Năzuința cu EL alăturea, chiar de-I de ne înțeles și nu se dă-n vînt să ne lămurim. E totuși o aflare de noutăți într-un domeniu esențial, chiar Esența viețuirii noastre pe aicea. Dar cine mai are timp într-o așa vînzoleală nebună, nebună fără cap și coadă. De noi cum trebuie să mai fim și încă de EL, așa pretențios și prețios în toate cele.
  Nu ne mai complicăm, de nu vrea să-L știm, nu-L știm și pace, chiar de cam știm că-i rateu viața.