3885...Chiar de cam știm că-i rateu viața

  De la o vîrstă decădem, nu mai sîntem așa în formă, sensul vieții nu-l mai percepem așa viu. Ni se cam îneacă corăbiile într-un larg ce nu-i chiar așa larg, strîmtorați din lipsa perspectivelor. Cel puțin de nu și a altora ce o dată ne rețineau într-o lume chiar neînsemnată. Cum îmi dau seama debia acuma, dar ce mai contează, ne agățăm de paiul plutitor.
  Noi odinioară mai vii, acuma cam delăsători, încă nu chiar compromiși. Năzuința cu EL alăturea, chiar de-I de ne înțeles și nu se dă-n vînt să ne lămurim. E totuși o aflare de noutăți într-un domeniu esențial, chiar Esența viețuirii noastre pe aicea. Dar cine mai are timp într-o așa vînzoleală nebună, nebună fără cap și coadă. De noi cum trebuie să mai fim și încă de EL, așa pretențios și prețios în toate cele.
  Nu ne mai complicăm, de nu vrea să-L știm, nu-L știm și pace, chiar de cam știm că-i rateu viața.

1884.Care ne expun părăsirilor SALE

   Nu avem de unde ști sensul vieții, că nu ne privește pe noi, așa cum ne închipuim. Individualiști și nedrepți între noi oamenii și fără EL. Cu cîte înlocuiri nedrepte LUI și nouă, care ne expun părăsirilor SALE și urmînd neplăcerile. Pentru noi și familia noastră și care nu încetează de nu ne astîmpărăm între oameni. Să fim potoliți și cu bun-simț, făcînd doar binele și să-L știm bine, comportîndu-ne ca atare.
   Adică să nu-I greșim defel în fața SA, și nici între oameni. Tot mereu amintesc de relațiile interumane, ce EL ni le dorește să fie exemplare. Iar cu EL de regulă nu sîntem lăsați de izbeliște, ci ne vine în întîmpinare mereu. Coordonîndu-ne acțiunile și vorbele, nu că ne zice ce și cum să zicem și să facem. Ci simțim în noi bunul-simț renăscînd și dreptatea ce ni-i dintotdeauna în noi, dar am uitat-o.
   Din vina unei precare educații părintești și de mai tîrziu din societatea asta nedreaptă LUI și nouă.