Din convingere, rutină, obişnuinţă prin muncă neîncetată ralizezi, construieşti, edifici chiar şi fără să-ţi faci planuri, proiecte, năzuinţe, speranţe, prin muncă şi iar muncă concentrat pe făptuirea micilor realizări, ce-s la îndemîna preocupărilor cotidiene, obişnuite, fireşti, zilnice, neînsemnate dar pe ansamblu în final opera ai completato continuu şi poate fi măreaţă şi fără să-ţi fi făcut cine ştie ce gînduri.
Deci munca preocupantă continuu te scoate la limanul nesperat, nu degeaba e zicala : ochii sperie şi mîinile bucură. Se poate uneori să nu-ţi realizezi vrerea niciodată, dar trebuie să nu te laşi niciodată, ăsta-i scopul , pentru care EL ne-a creeat, să ne vedem de ale noastre fără prea multe complicaţii şi gînduri năstruşnice, "nu e nevoie să speri ca să întreprinzi şi nu este nevoie să reuşeşti ca să perseverezi"(Wilhelm de Orania).
Să nu te laşi înfrînt de unele nereuşite, să munceşti, să te întrebuinţezi fără rabat de la firescul tău normal, să nu dai înapoi, să nu şovîi, neclintit spre făuritea datoriei neîntrerupte a ta, chiar de se zice că eşti prea mic pentru un război aşa mare, cu metode noi, cu îndrăzneală neîntreruptă, căutînd noi perfecţionate metode în căile de urmat în izbînda ta, să lupţi şi iar să lupţi ăstai ţelul vieţii pe pămînt.
Chiar de tu simţi uneori că te lasă puterile, ori eşti dezorientat, descurajat, terminat cumva, roagă-L pe EL să te sprijine în drumul tău neintrerupt spre scopul vieţii tale, pe care EL îl ştie, şi tu-l cauţi prin preocupări, gînduri, muncind cum te taie capul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu