Sărbătorescul

   E în firea noastră să ne căutăm din cînd în cînd modalitîţi de evadare din cotidian, din preocupări de orice fel şi să ne-ncărcăm bateriile, să ne bucurăm singuri ori împreună cu alţii e şi mai bine, mai desăvîrşit, şi cu cît numărul celor inplicaţi e mai mare, e mai reuşită bucuria sărbătorii, şi mai firească la noi la români.
    Ca o ieşire din noi, din normalitatea muncii, uneori cînd munca-i o obligaţie nefirească, nevoia de destindere cu bucurie, e ca o gură de oxigen pentru înecat."Sărbătorescul îşi află locul printre entităţile permanente ale speciei noastre"(Nicolae Steinhardt).
    Această nevoie firească o prevede EL încă de la facerea noastră, şi ne-o inpune pentru că şi LUI îi era necesară, şi de vreme ce-I semănăm, trebuie să-L urmăm, şi nu numai noi, şi "uneltele" noastre, şi toate vieţuitoarele şi chiar toată natura, fără aceste pauze de relaxare, odihnă cu ori fără bucurie sînt absolut necesare, dar cele bucuroase îs mai binevenite pentru că ele ne mai împlinesc şi mai şi, deschizînd firesc dorul realizărilor pe măsură.
   Da orice răgaz e un prilej de piederi din producţie, dar programat în comuniune cu nevoile fireşti naturale şi legiferate şi de EL, orice relaxare cu bucurie e benefică pe total existenţă, "cu atît mai mult sînt sărbătorile o necesitate a speciei noastre ahtiate de fericire şi îndreptăţite a cunoaşte nu numai momentul însămînţării, ci şi al secerişului,nu numai producţia, ci şi consumul, nu numai eficienţa, ci şi gratitudinea, nu numai operativitatea, ci şi jertfa"(Nicolae Steinhardt).
   Au fost şi încă sînt în lumea noastră şi azi sisteme ce-s dictatoriale, ce nu se gîndesc la nevoia de recuperare a omului, şi-l duc la pieire, prin stoarcerea totală de vlagă prin muncă susţinută şi continuă, asemenea aberaţii se-ntîlnesc  în orice comunitate socială, şi chiar în familii needucate, inculte, fără comuniune de bun simţ în sînul lor.
   Astfel, mai nu de mult în mass media noastră au apărut informaţii despre decese suspecte a unor femei tinere salarizate bine, cu pregătire super dar care erau exploatate integral, fără milă, li se dădea şi acsă de lucru, şi după un astfel de serviciu nu mai apuci pensia, ci încă de tînăr dai colţul.
   E o formă de autoînhămare la ceva ce nu poţi duce, e peste puterile tale, dar fiind inconştientă de puterile fireşti, poate mai limitate, nu toţi îs la fel, ori  dimpotrivă, vrei să le arăţi ce superom eşti, şi ajungi la fundul sacului existenţei tale, un exemplu negativ şi cîte şi mai cîte, e plină lumea de ele.
   Dar la EL nu se mai gîndeşte nimeni, stă şi "priveşte", şi nu-L ştim măcar, ne-o creeat, ne-o lăsat să cunoaştem multe, să ne civilizăm, unii încearcă să-L respecte mai empiric cum îi duce capul, după copieri din auzite, scrise şi răscrise, aproximate, dar ia să stăm strîmb şi să judecăm drept :