Curajul

   Curajul, tot la curaj ajungem orice am face, de el ne legăm speranţele, visele, viaţa, existenţa, familia, trăirea, realizarea, rodirea cum o doreşte EL pentru fiecare dintre noi, uneori nici nu ne dăm seama că fără curaj nu reuşim mai nimic în viaţă, şi existăm  şterşi spiritual, neimpotanţi cum nu ne vrea EL, ci pentru că-I semănăm, ne vrea demni, curajoşi respectîndu-ne menirea dată de EL,  nouă în lume.
   Nu sîntem oricine, neînsemnaţi în lumea creată de EL, ci contăm în faţa LUI, şi nici nu ne dăm seama, nu sîntem conştienţi de importanţa ce ne-o acordă EL, ca o creaţie a Sa, unică în felul nostru, cam dificili în a ne înţelege cu EL, cum doreşte EL.
   Răzbim în viaţă cu curaj uneori, dar în privinţa LUI nu prea ne preocupă să răzbatem cu curaj aflîndu-L cum ar trebui fiindu-ne Creatorul Suprem, ci acum nu de mult timp am dat buna pe nebuna, am abandonat corecta răzbire pe făţarnica descurcăreală, şmechereală, prosteală, şi ce-i mai grav şi nu avem scuze defel şi-n faţa SA ne cam prezentăm aşijderea, să ne fie ruşine, lume nedreaptă, nerecunoscătoare ce sîntem, mai ales voi că în privinţa mea eu îL ştiu şi-L urmez.
    Să revin la oile noastre, "în lipsa curajului celelalte virtuţi dispar"(Nicolae Steinhardt), curajul e emblema fiinţei umane ca şi încrederea în general, a vieţuirii, a existenţei ca om de la Dumnezeu Creatorul tuturor, nu oricum, după chipul şi asemănarea Sa, deci cu Divinitatea Supremă, e ceva!
    E bine de ştiut şi a nu te lăsa în lupta pentru respectarea LUI, cu toate nedreptăţile, că "degeaba avem însuşiri frumoase, mari calităţi, dacă ne lipseşte curajul totul se pierde, e virtutea absolut esenţială, în lipsa căreia totul se pierde(Nicolae Steinhardt), cu o esenţă mai tare, credinţa, e virtutea primă. Credinţa cu curajul e diamantul ce purifică instantaneu orice în lumea umană.