4415..Îmbuibați cu necuvenite.

  Deci e de urmat educația așa cum e ea foarte tributară cunoașterii nostre, a naturii și mai ales a LUI și legătura cu noi. Oamenii nu oricum ci-n deriva ce ni se pare doar întîmplătoare, fiind în realitatea SA cu noi doar, nu știm mai multe. Ci doar bănuim unele și altele deocamdată, pînă la acea Coborîre a LUI printre noi, aflîndu-ne atunci în timp și spațiu menirea.
  Datul bată-l vina pe față, ce încă-l aproximăm nefiresc de țepeni în cîte și mai cîte nerozii, îndepărtați de calea cu EL neaflată mai defel. E destulă muncă și preocupare cu toții mai vechi și mai noi într-ale cunoașterii cît o știm așa șchioapă și neputincioasă. Dar e un demers deocamdată necesar pentru toți cam pe un aliniament de această desăvîșire nedesăvîrșită, că nu ne știm.
  Și mai ales nu-L știm corect îmbuibați cu cîte nedreptăți și neadevăruri gîrlă, imoralități și cîte și mai cîte toate cele necuvenite.

4392..Cerința dată odată.

  Ne cam agasează uneori urmașii, prea mici și nepricepuți într-ale dreptății, moralei binelui, utilului și frumosului. Naturii, omeniei și chiar și despre EL E de știut cît mai corect posibil, nu știu cei mari încă ce trebuie, dar mi te copii! Dar e de făcut lumină cît e nevoie, că așa sîntem creditați de SUS, a ști cu precădere ce se cere de CER, fără aproximările zilei.
  Păguboase de sus pînă-n josul societăților de cînd lumea asta după ureche în relațiile cu EL și EL cu noi după cum merităm și nu știm. Plătind peșin mereu și inconștienți ne luîndu-L în serios mai defel de ceva vreme, lăsați oarecum și de EL, văzînd că nu are cu cine încă. Așa îndepărtați unii de alții, deci să nu-i pasăm prea ușor și iresponsabil pe copii altora în grijă, că e a nostră de SUS dată.
  În primul rînd și nu-L putem duce cît am vrea și la o adică-I Aprig de nu ne vedem de îndatoriri cum e cerința dată odată.

4338..Ci-n firescul dat.

  Curiozitatea ne împinge-n mijlocul naturii mai altfel decît o știm, nici nu ne luăm elementare precauțiuni, intrînd încălțați. Peste înfăptuiri îndelungat constituite, echilibrate, ce necesită răbdare, timp și spațiu de delimitare și studiu cu luare-aminte. Altfel putem strica închegări străine doar în virtutea unor neînțelese deocamdată principii ce guvernează acele realizări.
  Departe oarecum de lumea noastră așa convenită-n alte tării mult superioare de gîndire și-n duh de SUS, ceea ce pe Pămînt doar noi posedăm. Ca un făcut ce mai mult ne încurcă așa needucați, nedrepți, înrăiți, imorali și urîțiți cam în toate cele, fiind fără Dumnezeu. Blîndețe umană dată să dăinuie cît mai acătării în ființa noastră unică și colectivă dar îndreptată, ÎNDREPTATĂ.
  Că altă cale nu-i, degeaba o cîrpim cu minciuni întruna viața fără EL și noi de izbeliște căutînd unde nu-i de căutat, ci-n firescul dat.

4330..Oare cînd?! .

  Pămîntul arabil al patriei și restul teritoriuli dat în seama naturii din firea lucrurilor așa și despuiat și răvășit anapoda. În batjocura nepriceperii umane de aici și de aiurea, aciuiți vremelnic fără discernămînt acătării ci-n virtutea unor nelegiuri și nedreptăți ce ne văduvesc. De cîte și mai cîte trebuincioase toate, dar nu acuma la hurtă devalizată țara, nația.
  Și firea unor trăinicii nu de acuma, ci-n folosul altora ce ne vor urma și nu ne pasă defel, și nu-i huzur și desfătare. Decît pentru cîțiva neaveniți și trîntori locali, nedemni încă-n fruntea țării, prostia ajunsă unde nu îi e locul și nici punere la punct. Nu-i în calea ce-o urmăm fuduli năuciți de așa ne pusă masă, fără minte și celelalte ce-n continuare vor conta, dar cu-i pasă?!
  Se crede acuma-n minuni de la străini, aiureli și goană după vînt, oare cînd ne vom dezmetici?!

4326..Să dăinuim.

  Viața merge înainte, o trecut iarna, vine primăvara, ziua Echinocțiului e de sărbătorit ca sărbătoare închinînd-o LUI. Și naturii, vieții ce-o trecut peste restricțiile reci și potrivnice ale sezonului oarecum înghețat, reînvierii muncilor agricole. Peste tot unde-i nevoie, frumosul, utilul și binele, naturalul vieții omenești îi dă înainte cu bune și rele, obișnuințele traiului.
  Dobîndit în atîta existență pe Pămînt își cere și parcurge firescul de la tinerețe pînă la bătrînețe și chiar moartea, deocamdată. ÎI EL oarecum satisfăcut de felul cum ne preocupăm de morți, doar că-i mai de pus la punct locul SĂU și al nostru cu EL. În viața ce-o străbatem nu oricum ci-n concordanță cu dorința SA către noi toți respectîndu-L, știindu-L bine, crezîndu-L doar pe EL.
  Și cu noi alăturea, de ce-i bun și corect de continuat viața, cunoscînd ceea ce ni se dă voie cu EL și Lumea LUI împreună să dăinuim.

4194..Nu acei.

  Și ale naturii cît de cît vietăți și nu numai să le vedem cum trebuie mai omenește tratîndu-le. Nu alandala și bătîndu-ne joc de alocarea lor pe lîngă noi, de loc întîmplătoare, ci să le mai îngrijim. Cumva mai acătării în limitele măcar a bunului-simț așa de dat lumii cît mai bine și ne văzut corect încă. Ne respectat și cu urmări negîndite care ne pasc tare neplăcute cînd se coace vremea.
  De nu sîntem cu capul pe umeri mai deloc, înlemniți în neputințe cu duiumul ne la locul lor, revenirea-i grea. Dar trebuie înfăptuit ce trebuie și cît mai bine gîndit ținînd cont de EL cum trebuie măcar, de nu și mulțumit cumsecade. Că nu-I degeaba Acolo SUS și ne cată de calea dată și să ne revenim respectîndu-L măcar cum e în legătură cu mediul înconjurător.
  În respect și bună înțelegere, că slavă Domnului acuma sîntem alții nu acei de acum cîteva milenii.

3961...Numai prin prisma legii SALE.

  Să ne îndreptăm toată atenția în a avea societăți deocamdată puternice. Tari în fața neputințelor de tot felul ce le tot moștenim de veacuri. Deci să ne moralizăm să ne îmbunăm între oameni și-n natură, cumsecade, firești în fața SA. Deci cu strășnicie îndreptarea cum ni se cere în societatea îngrădită. Semeață în impuneri demne, ferme dar cu respectarea LUI, pentru a nu fi tiranice, necuviincioase.
  Abuzurile de orice fel numai înspre ceea ce-i omenește firesc, nu-n dauna omului. Oricare ar fi acel ins, trebuie respectat și el în fața LUI, ca și întreaga nație a statului respectiv. Închinătoare la Dumnezeu, Împăratul CER-urilor, ca să putem fi oameni demni de respectul. Naturii și a tot ce ni-i în drept a avea și fi omenește posibil înspre aflări cutezătoare.
  Deci putere absolută care corupe absolut să fie numai prin prisma legii SALE, oriunde pe Pămînt. În fine nu statul în locul Divinității, nu deci nelimitat!

3554.În liniștea familiei date aflîndu-L mereu

  Nu-i nevoie de strașnică inteligență pentru a nu face rău nimănui, nici naturii. De a nu ne lua răul lîngă noi ca însușire nedreaptă și nelegiuită, ci binele, ori măcar să ne abținem. O vreme pînă ne dăm seama cine sîntem, de oameni cu adevărat și nu muhaiele, tîrîturi ordinare. Iresponsabile și fără Dumnezeu, că sînt și dintre acestea, dar să știți, îs cu știrea LUI.
  Date printre noi, dintre noi, să ne încerce mereu de nu avem clar și ferm convingerea. Demnă de oameni adevărați cu EL în minte corect cu adevărat de ne tăgăduit vreodată. Deci ni se cere doar potolirea, și urmarea cumsecade a omenescului din noi. Din fiecare cum îi dat, nu de izbeliște ci domol, firesc fiecăruia, înțelegîndu-ne pe noi înșine în tihnă.
  În liniștea familiei date, urmîndu-ne chemările demne de bine, util și frumos, aflîndu-L mereu.

2500.Abținerea de la rele și urîte, înfruntîndu-le

   Ne opunem mizeriilor înconjurătoare, mai cu deosebire cele omenești, de care ținem. Stricînd și naturii fața și sensul, prin felul nostru nedrept de a exista între noi și-n fața LUI. Opunerea-i, prin abținere de la rele și urîte, izolîndu-ne de fărădelegea lumii. Și prin curajul de a înfrunta cît putem realitatea hîdă a lumescului ce ne tot agresează.
  Și prin bună dispoziție, neimplicare, haz de necaz în ultimă instanță. Combătînd în viața noastră familială și de societate, micimea și nefirescul existenței nedrepte LUI și nouă. Nu descurcîndu-ne, ci cu spirit drept, corect, cu bun-simț între oameni. Contrînd șmecheria, delăsarea, imoralitatea și iresponsabilitatea nefirească omului de alăturea.
  Bucurîndu-ne de bucuria altora, cu adevărat, consolidînd-o și buni să fim, lăsînd răutatea și urîtele purtări pentru totdeauna. Schimbați în noi și lîngă noi să fim cum ne dorește EL și să-L aflăm cît putem mai bine.

2404.Călcîndu-ne pe inimă, să îndreptăm relele

  Că lumea-i frumoasă, mediul înconjurător ne încîntă cu de toate să ne bucurăm. Întorcînd și noi bunătate naturii și oamenilor din care sîntem, călcîndu-ne pe inimă. Să nu „vedem”  urîțenia și să îndreptăm relele cum putem mai corect implicați. Cu bunătate între oameni, e greu dar să ne îndoim nițel, răbdînd încă multe.
  Că și EL nouă ne iartă și mai multe. Căutînd egalitatea între oameni și dreptatea mai statornică să fie făcută mereu. Că nedreptatea o stat și încă stă de nu ne implicăm a o înlocui cu legea LUI dată nouă. Încă din Vechime, respectîndu-L și pe oameni, învățîndu-ne să fim buni unii cu alții.
  Să nu ignorăm munca, ci implicați cum se cuvine în dreptul nostru să ne facem datoria. Că astfel vom afla senzații și trăiri chiar romantice, învățînd viața dată. Conlucrînd înspre o devenire demnă între oameni, cum ni-i dat de SUS a fi cu toții. Să nu căutăm fuga de răspunderea de a fi oameni între oameni, așa ne vrea EL.