4392..Cerința dată odată.

  Ne cam agasează uneori urmașii, prea mici și nepricepuți într-ale dreptății, moralei binelui, utilului și frumosului. Naturii, omeniei și chiar și despre EL E de știut cît mai corect posibil, nu știu cei mari încă ce trebuie, dar mi te copii! Dar e de făcut lumină cît e nevoie, că așa sîntem creditați de SUS, a ști cu precădere ce se cere de CER, fără aproximările zilei.
  Păguboase de sus pînă-n josul societăților de cînd lumea asta după ureche în relațiile cu EL și EL cu noi după cum merităm și nu știm. Plătind peșin mereu și inconștienți ne luîndu-L în serios mai defel de ceva vreme, lăsați oarecum și de EL, văzînd că nu are cu cine încă. Așa îndepărtați unii de alții, deci să nu-i pasăm prea ușor și iresponsabil pe copii altora în grijă, că e a nostră de SUS dată.
  În primul rînd și nu-L putem duce cît am vrea și la o adică-I Aprig de nu ne vedem de îndatoriri cum e cerința dată odată.