4326..Să dăinuim.

  Viața merge înainte, o trecut iarna, vine primăvara, ziua Echinocțiului e de sărbătorit ca sărbătoare închinînd-o LUI. Și naturii, vieții ce-o trecut peste restricțiile reci și potrivnice ale sezonului oarecum înghețat, reînvierii muncilor agricole. Peste tot unde-i nevoie, frumosul, utilul și binele, naturalul vieții omenești îi dă înainte cu bune și rele, obișnuințele traiului.
  Dobîndit în atîta existență pe Pămînt își cere și parcurge firescul de la tinerețe pînă la bătrînețe și chiar moartea, deocamdată. ÎI EL oarecum satisfăcut de felul cum ne preocupăm de morți, doar că-i mai de pus la punct locul SĂU și al nostru cu EL. În viața ce-o străbatem nu oricum ci-n concordanță cu dorința SA către noi toți respectîndu-L, știindu-L bine, crezîndu-L doar pe EL.
  Și cu noi alăturea, de ce-i bun și corect de continuat viața, cunoscînd ceea ce ni se dă voie cu EL și Lumea LUI împreună să dăinuim.

4101...Un corb nemișcat mai neobișnuit.

  Experiența mea cu una din păsările cerului, era primăvara încă eram la prea începuturile. Mele înspre credința în EL, doar în EL, cum și dorește nu numai cu mine să aibă o conlucrare. Cum din vechime nu mai închegase cu oamenii, pentru EL cam de curînd trecute acele fapte. Ce-s consemnate în VT, dar pentru noi îs mii de ani de atunci, nici nu mai se mai amintesc.
  În zilele noastre că-I uitat și nici EL prea dornic de așa lume nedreaptă, nelegiuită. Înrăită și nepăsătoare cam de tot ce-i normal în viață, natură și mai ales de EL, știindu-L. Acătării, cît mai acătării, astfel și mie mi se impunea, deci după o iarnă așa cum e pe la noi. Căutam cu familia prin împrejurimi, căldărușe, vroiam să-I închin și LUI cîteva.
  ÎI făcusem un altar în aer liber cu de toate ce credeam eu de cuviință, nu erau de găsit acele flori rare. Cînd deodată îmi atrage atenția într-o parte de cîmp un corb nemișcat mai neobișnuit, între căldărușele atît de căutate.

1809.Vînt, ploi și lumină, soarele așa dorit la umbră

   Că cei ce cultivă plante de apartament, cei ce au flori și alte vietăți în grijă. Știu că atunci cînd primăvara le scot afară, nu le prea merge un timp bine. Pînă se obișnuiesc cu ceva ce-i mai bine, ca-n spațiu închis și limitat de constrîngeri diferite. Că-i aer curat, vînt, ploi și lumină mai multă și soarele așa de dorit în locuri limitate.
   Dar toate aceste beneficii, costă un timp de învățare, așa și noi. După atîta amar de vreme închistați în nedreptatea urîtă, doritori de mai bine. Cînd ni se cer anumite schimbări dure, pentru dezordonații și răzgîiații, ce sîntem. Nu ne place ca orice schimbare forțată oarecum, așa-i mersul spre calea cu EL.
   Ne place mai mult nevoile, rele și urîta viață, cu care ne-am obișnuit, decît ce-i corectitudiunea. Între noi și să-L știm bine. Deci ca și plantele și vietățile scoase în spații aerisite la începutul sezonului cald. Care-s încă dornice de temperaturi nu așa agresive și curenți de aer tari, ci de tihnă temperată, căldicică chiar mai puturoasă. Și fără libertatea dorită în dauna unui confort discutabil.
   Așa, nu ne plac schimbările impuse, ce nu le pricepem bine rostul. Sîntem mai înceți și-n ceața nedreaptă nouă și LUI, în care ne complacem din vremi îndepărtate. Doar atunci cînd ne sună ceasul, ori se apropie clipa hîdă, că sîntem nedrepți între oameni. Și-n fața SA și plătim, începe să ne pese și să ne mai gîndim, la cîte-n lună și-n stele. Dar tot nu dibuim calea ratată în viață, neștiutorii!