4223..Pretutindeni.

  Ne trezim că-i timp în îmbunătățire cu speranța ce moare ultima și vremea ține cu noi, soarele-i mai darnic din ce în ce. Și parcă totul reînvie și-i miros de primăvară, ca și gîzele ne repezim pe afară, improvizăm cu porniri din sfere mai înalte. Chiar de-i primejdioadă calea, ne descurcăm oarecum, nu tare mulțumitor nici pentru unii nici pentru alții.
  Cumva se află și alte căi de amintiri cam de mult trecute, ce cîndva ne foloseau și bucura viața, acuma-s doar parcă părăsiri spre uitare. Le privim cu nostalgii tare încurcați în inexplicații, așa-i vremea în curs neclar deocamdată trăită destul de fără noimă. Sînt continuări la fel de aproximate, ne ducem spre un ceva cu speranța de mai bine și chiar așa și pare.
  Nu cred că mult vom fi lăsați într-o ceață, da-i clară ziua ce-o trăim cu întemeiate trăiri de bine pe ceea ce se simte cam pretutindeni.

1891.Împreună cu ocrotita bună cuviință

   Să ne purificăm, simțind că ne apasă nedreptatea fire, din afară înspre noi intimi. Refugiați în clinul liniștei depline, doar susurul din vechime al dreptății firave. Să-l susținem tot mai viguros să ne îngîne, împreună cu ocrotita bună-cuviință. Nu că-i luată la mijloc de netoții în hora lor păgînă, ce lumea-n hău cară-n disperare.
   Prin cunoașterea adevărului SĂU și al nostru, neviciat de lumescul nefiresc și tîmp. Și nu numai ci și lumina SA, într-o fundătură de lume ce dispare pe a ei necunoaștere din fire. De nu ne îndreptăm și bine să avem în toate, luminîndu-ne cît poate. Deocamdată-i începătoare-n toate, și nu ne prea stingherește dînd din coate.
  Ci cu sfiială cunoașterea se-ndoaie după a felului nedrept îndepărtîndu-l încet, încet. Și nici EL nu ne va mai părăsi cu așa aplomb să dispărem în disperare. Ci ne va struni să-nvățăm a fi trebuincioși încheierii unei stări de timp trecut. Mijesc zorii vrerii noastre dintotdeauna, pînă ne vom schimba cum vrea Cununa Zării.

1809.Vînt, ploi și lumină, soarele așa dorit la umbră

   Că cei ce cultivă plante de apartament, cei ce au flori și alte vietăți în grijă. Știu că atunci cînd primăvara le scot afară, nu le prea merge un timp bine. Pînă se obișnuiesc cu ceva ce-i mai bine, ca-n spațiu închis și limitat de constrîngeri diferite. Că-i aer curat, vînt, ploi și lumină mai multă și soarele așa de dorit în locuri limitate.
   Dar toate aceste beneficii, costă un timp de învățare, așa și noi. După atîta amar de vreme închistați în nedreptatea urîtă, doritori de mai bine. Cînd ni se cer anumite schimbări dure, pentru dezordonații și răzgîiații, ce sîntem. Nu ne place ca orice schimbare forțată oarecum, așa-i mersul spre calea cu EL.
   Ne place mai mult nevoile, rele și urîta viață, cu care ne-am obișnuit, decît ce-i corectitudiunea. Între noi și să-L știm bine. Deci ca și plantele și vietățile scoase în spații aerisite la începutul sezonului cald. Care-s încă dornice de temperaturi nu așa agresive și curenți de aer tari, ci de tihnă temperată, căldicică chiar mai puturoasă. Și fără libertatea dorită în dauna unui confort discutabil.
   Așa, nu ne plac schimbările impuse, ce nu le pricepem bine rostul. Sîntem mai înceți și-n ceața nedreaptă nouă și LUI, în care ne complacem din vremi îndepărtate. Doar atunci cînd ne sună ceasul, ori se apropie clipa hîdă, că sîntem nedrepți între oameni. Și-n fața SA și plătim, începe să ne pese și să ne mai gîndim, la cîte-n lună și-n stele. Dar tot nu dibuim calea ratată în viață, neștiutorii!