1891.Împreună cu ocrotita bună cuviință

   Să ne purificăm, simțind că ne apasă nedreptatea fire, din afară înspre noi intimi. Refugiați în clinul liniștei depline, doar susurul din vechime al dreptății firave. Să-l susținem tot mai viguros să ne îngîne, împreună cu ocrotita bună-cuviință. Nu că-i luată la mijloc de netoții în hora lor păgînă, ce lumea-n hău cară-n disperare.
   Prin cunoașterea adevărului SĂU și al nostru, neviciat de lumescul nefiresc și tîmp. Și nu numai ci și lumina SA, într-o fundătură de lume ce dispare pe a ei necunoaștere din fire. De nu ne îndreptăm și bine să avem în toate, luminîndu-ne cît poate. Deocamdată-i începătoare-n toate, și nu ne prea stingherește dînd din coate.
  Ci cu sfiială cunoașterea se-ndoaie după a felului nedrept îndepărtîndu-l încet, încet. Și nici EL nu ne va mai părăsi cu așa aplomb să dispărem în disperare. Ci ne va struni să-nvățăm a fi trebuincioși încheierii unei stări de timp trecut. Mijesc zorii vrerii noastre dintotdeauna, pînă ne vom schimba cum vrea Cununa Zării.