3913...Nu ai ac de cojocul ei.

  Ce să-i faci dacă se știe că între credință și prostie e o prăpastie, dar o ales prostia omenirea. Că aflarea SA corectă și urmarea LUI nu-I posibilă întorcîndu-I spatele continuu. Nici între oameni nu sîntem cumsecade și drepți și nici de EL nu știe lumea mai nimica în așa nepăsare. De EL și Lumea SA, ci de cîte închipuiri urîțind și înrăind populațiile în neștire.
  Nici vorbă de credința în EL, ci-n diverse religii străine de EL și urmările-s cunoscute. Și azi lumea-i în părăsire la nivel de indivizi peste tot, cu toată cunoașterea. Ce luptă pentru supraviețuire, sănătatea și altele îs alterate de neputința. De a-I fi în față cum ne tot dorește și noi încăpăținați alegem să nu-I facem față, ci spate!!
  Ce să-i faci la așa lume necuviincioasă deocamdată, nici s-o lași dar nici nu ai ac de cojocul ei, fără EL.

3758...Și adio suferințe și nevoi

  Nu știm să fim cum trebuie și ni se pare că știm cîte ceva, dar nu complet. Aburiți de atîta prostie de noi inventată, supunîndu-ne tărășeniilor. Dăm în gropi și nu putem fi oameni cum trebuie, auzi: că viața trebuie să aibă un sens. Sigur, dar nu pentru netrebnici, că așa-i lumea ajunsă în fundătura asta și-i vai de ea. Nepricepută și tot mai îndărătnică, așa-i dat, pragurile poate ne vor dezmetici.
  De nu avem habar de EL și noi cum trebuie, ni se tot dau nevoi de trecut. De asta și suferim, dar mintea nu ne intră-n cap, încăpăținați și fără Dumnezeu. Ne nărăvim în neputințe și cîte alte nelegiuiri dăunătoare vieții date. De am avea habar de EL și noi cum e firesc, fără alte năzbîtii și fărădelegi. Conlucrînd cum trebuie cu EL pe față, o dată pentru totdeauna știind ce trebuie și îndreptați.
  Construindu-ne cu adevărat viața, aflîndu-i sensul și adio suferințe și nevoi, ci numai preocuparea de bine.

3676..Gîndul neexpus e încă slobod în așa perioadă, doar LUI de se poartă

  O altă prostie ce vi se livrează, gură-cască să înghită pe nemestecate, greșeala cu gîndul doar. O tîmpenie, ni se cere de către CER, clar și concis să nu vorbim și înfăptui nedreptăți, nelegiuiri. Și pe EL să-L urmăm întocmai corect, între oameni și-n natură de asemeni cu bine. Iar despre zeul închipuit de NT și urmat de naivii omenirii, simbolic e pe cruce mereu ca o pacoste necurată pe lume.
  Consimțită de necorespunzătorii oameni, obligîndu-i EL pe închipuitu-l idol să-l ție tot răstignit. Că o cutezat omenirea prin așa tărășenie să I se opună, plătind ea, omenirea și el, acea tărășenie în felul ei. Doar EL și Lumea LUI cunoscîndu-ne îndatoririle, limitele și drepturile definitive.
  E suficientă cerința între oameni așa de netrebnici și neputincioși deocamdată. Să nu înfăptuiască greșeli între ei și-n fața SA, gîndul neexpus e încă slobod în așa perioadă, doar LUI de se poartă.

3415...Și a nostră, cît eram de împreună în aflarea corectă, demnă

  A voi lucrurile dar nu și urmările lor firești, de drept, deci inconștiență. Mai bine zis prostia cît noi de mare și mereu petrecîndu-ne așa viața în compania ei. Nelipsindu-ne de mici cu așa părinți iresponsabili de ei și mai ales de noi urmașii neroziilor. Conduse, care ne conduc spre ratarea vieții, împreună nemulțumiți mereu și dintotdeauna.
  Omul înstrăinat, pervers într-ale dreptății și fără bun-simț, cu toate că-i știut dar ignorat. Ne luîndu-L în seamă mai deloc, neștiindu-L corect, cu știrea SA, o vreme preconizată. În CER ca să ne învățăm minte și n-o reușit deoarece și azi tot fără EL defilăm. În neștire și mai și de obraznici în fața SA, închinători la necurățeniile toate.
  Ce-s date în vederea depărtării de calea LUI și a nostră, cît eram de împreună în aflarea corectă, demnă.

3251.Ceilalți nu-s avizați, ci încurcați, cine știe de bine ori rău, dumirirea-i în vedere

  Modești apreciem lecțiile de modestie, semețirea-i fudulă prostie, de știm. Nu durerea, ce-i aspră de tot afundare, pedepsire, părăsire în așa secetă de îndreptări. Încrezuți să nu devenim peste noapte, ci fermi, clari și la fel cum ne știm și ne știu. Potoliți și-nțelegători de cît mai multe, e greu și de ne înțeles, de ce poți, poate nu se vede cît ți-e de greu.
  Om ești și încercare-i, nici nu știi despre ce-i vorba, pînă la urmă, nu? Te simți luat cu tot cu fulgi. Derutați de îndemnuri ce te domină, trăim în altă vreme, o vreme de pomină și ducere de nas. Ceilalți nu-s avizați, ci încurcați, cine știe dacă de bine ori rău, dumirirea-i în vedere. Voind morala, ordinea, dreptatea ne mințită, chiar respectabilitatea demnă, ne fandosită.
  Nedreptate-i de zguduit, scaunele țeapene de dezechilibrat puțintel de dezmeticire pline. Româna adevărată de reînscăunat, oriunde-i de ea nevoie și uitat prostirea de ultimă oră. Orbii să vadă și surzii să audă din nou, fericiți-i.

3104.Pînă atunci doar nedreptatea ne ațîță în domenii ce-i sînt străine, în așa neputință generală

  Rațiunea nu trece înaintea credinței niciodată, dacă cutează, e prostie. Și trebuie grabnic remediată greșeala, pînă nu-i prea tîrziu, luînduni-o-n cap. Și plata-i peșin la soroc, cu chiu cu vai ne știind pe unde să scoatem cămașa. De netrebnicia omenească încă ne educată normal despre EL și noi neîndreptați. Se cade așadar stăruință în îndrepare în fața LUI și a Lumii SALE, încă necunoscută.
  Cum ar trebui pe Pămînt între oameni, e încă suficientă aburire, încercări date în timp. Și cu acordul CER-ului, ce nu am fost în stare să le trecem teferi, ci am căzut. La examenele date și încă și azi necăjim cu așa porniri fără EL prin lumea nedreaptă. LUI și nouă nelegiuiții ce nu-L știm și nici respecta cum se cuvine mereu.
  Iar despre veșnicie, doar EL E de întrebat cînd va fi revenirea aceea mult așteptată. Pînă atunci doar nedreptatea ne ațîță în domenii ce-i sînt străine, în așa neputință generală.

3078.Ni se deschid, în împrejurări, uși doar să intrăm

  Auzi toleranța e o prostie, nu e adevărat, deloc, ci-i nevoie de ea între oameni cumsecade. În alte părți e de văzut cum e de adaptat și în ce context. Și de edificat între oameni cum trebuie, e dificil și greu de aflat pentru fiecare în parte ce și cum. Influența de SUS prin spiritul fiecăruia, ca-i în continuă oarecum schimbare. Ce depinde și de noi înșine, dar și de multe altele, ce nu mereu le știm.
  Nu mereu ni se dă voie, ori avem deschiderea necesară, cum trebuie. Cînd e timpul cunoașterilor, e altă treabă, ne mai dezmeticim cîte un pic, nesiguri pășim. În aflări noi și vechi, dar sub o nouă interpretare, mai aproape de o realitate. Ce ni se întredeschide, cîte un pic, să nu obosim, ci încetul, cum putem fiecare pricepe. Și cu păreri de rău, că nu-i totul roz și după puterile noastre limitate, de suficiente încăpăținări.
  Și nu numai, sîntem programați, dirijați, înștiințați, condiționați de foarte mulți factori. Ce ne au la mînă, dar și altele ce-s de noi de făcut cum trebuie, în diferite împrejurări. Mai mult ori mai puțin știute, poate chiar ni se deschid uși, doar să intrăm.

2461.Nu ne asumăm consecințele față de EL

   Cu toate că suportăm necazurile, nu ne dăm seama de ce și continuăm în suferință. Să-L ignorăm, zic, nu-i rea voință ci din prostie, nu ne asumăm consecințele față de EL. ÎI sîntem perfect inconștienți, handicapați de-a binelea, vai de noi, ce fel de oameni? Să nu știm după atîtea mii de ani că-I sîntem datori și să fim tot cu spatele la EL? Nerușinați incurabili, greu de zis de ne vom reveni?
  Se zice că între credință și prostie e o prăpastie, o fi , dar ce înseamnă credința aceea? Cînd credem în prostii, cu tărie în necurați morți vechi, nu în EL, doar cu adevărat? Însemnă că sîntem în fundul prăpastiei, înfundați de prostia fudulă, imuni la adevărul SĂU. Și totuși nu ne vine a crede cît de proști sînteți! Îi dați înainte cu tupeu îndărătnici înainte cu netrebnicia hîdă.
  Înstrăinîndu-vă nu numai voi și ai voștri dar și o mulțime de nevinovați, purtați de voi. Iresponsabililor, știți ce răspundere mare aveți asupra voastră că sînteți răi încăpăținați în fața SA și a oamenilor în general?!

1754.L-o luat c-o platformă de foc în CER

   Sf. prooroc Ilie e un exemplu venerat încă în lume, legenda sa fiind cunoscută și îmbunătățită. Intoleranță față de răutăți, prostie, nebunie și-n general față de nedreptatea arătată LUI și între oameni. Asta-i era deviza cît o fost pe Pămînt, fiind cunoscut așa printre oameni vremii. L-o luat c-o platformă de foc în CER, și-L slujește poate la fel ca pe Pămînt nediscriminatoriu.
   Măcat parțial ca Sf. Ilie  să ne vedem de calea prin lumea dată și să nu ne înjosim defel niciodată. Ci mîndri să privim înspre dreptate și morala din noi perfecționîndu-le mereu. În cunoașterea SA, ce nu-i în lume încă și să ne îndreptăm nu de-a valma, că-I ratăm calea ci ponderați. Și fără tăgadă, ci încăpăținați în bine și util și altora.
   Să fim bănuiți că avem duh, decît netrebnicia actuală ce-o molipsit lumea hîdă, mai ales la noi. Ce eram o oază de toleranță și bine primire, cumsecădenie și bucurie pe față și la grămadă, că-i mai împlinită. Prin contribuția fiecăruia în parte, uitînd de necazuri și poate altă aflare ia în calcul. În continuare schimbîndu-și traseul, revenind la matca facerii dintîi.
   Mila să n-o uităm nicicînd, să facă parte din arsenalul nostru de învingere a nedreptății lumii. Revenindu-ne să fim măcar parțial cît EL cu noi, de sîntem cît de cît cum trebuie. Îndelungrăbdătorul nostru EL, ce ne așteaptă de cînd lumea să nu-L mai supărăm, ci mulțumi.