3574.Pînă se va putea mai altfel

  Să nu ne complacem iresponsabili a fi între oameni, în viața dată, în fața SA. Adică să nu facem pe proștii, ori că nu ne dăm seama că de asta sîmtem capabili. Ne demni de oamenii ce ne-o dat a fi și noi nu reușim din rea-voință. Chipurile leneși și delăsători, nu ne ridicăm la standardul cerințelor SALE. Că-L silim la părăsiri și măsuri de ne vom căi și poate vreme nu va mai fi.
  Așa că fiți cu mare atenție cum îL luați în seamă, știindu-L că-I hotărît să ne aducă la linia de plutire. În ceea ce trebuie să devenim cumsecade între noi, buni și moralizați, știindu-L corect. Nu aburelile și nelegiuirile ce ne țin pe loc în cel mai bun caz, de nu ne fac necazuri. Fiind părăsiți că-I supărat pe noi, dezinteresații de o relație demnă omenească corectă cît trăim pe Pămînt.
  Vă tot zic și iar vă zic, poate ziceți, ce e cu ăsta?! Nu-s de capul meu și nici nu-s singur în acest demers. Mă însoțește cît se poate deocamdată, pînă se va putea mai altfel.

2553.De regulă gura lumii multe inventează

  Nedreptatea ne-o dus în așa eroare, că uni-s creditați cu puteri magice. Chiar de nu-s capabili să-și apere propria viață la o adică și plătesc ca orice muritor. De regulă gura lumii multe inventează și unii normali de mai știu cîte ceva mai acătării. Sînt creditați enorm și puși prea sus încă din viață, ca să aibă de unde veni. Trîntiți la capătul aței, de pămînt, de le zboară fulgii și nu-s strașnic vinovați.
  Au fost cocoțați fără voia lor, în virtutea nedreptății generale, în spații de ne atins. De oamenii de rînd, unde-i aerul mai pur și tare greu de rezistat mult timp. Plătind în dreptul tău cînd sună gongul și pentru ceilalți că te-au crezut prea merituos. Și nu ai fost decît un oarecare cu ceva mai răsărit ca media firească oamenilor.
  Ia-i descumpănit, că-i moda să fim toți o apă și-un pămînt, nedreptate peste tot și nimica să nu se știe de bine. Ci numai de rele și urîte pozne mereu între oamenii lumii derutate de fărădelege.

1971.Și cei nedrepți, animalizați încă prea mult

   Despărțirea asta între cei capabili și cei incapabili LUI și îndreptării dorite de SUS. Nu cred că se va face ca pe vremea lui Ezdra, adică cei curați ai LUI Dumnezeu. Și cei nedrepți, animalizați încă prea mult, încă greu de întors înspre ceva util și bun societății. În general omenirii, cu porniri de ne stăpînit, incapabili de ce trebuie.
   Doar văzînd prăpastia ce ne desparte, cine știe le-o veni mintea la cap. Și se vor căzni să fie cum trebuie, doar EL știe de-i posibilă așa reunire umană. Cît de nedrepții de fapt sîntem cam cu toții, cred că uni-s mai breji, dar nu-i așa. O iluzie doar trecătoare, o apă și-un pămînt de necorespunzători cam toți.

   Și mai e ceva esențial, nu-i o singură cale de urmat concomitent pentru fiecare. Ci fiecare-și găsește cînd e vremea, calea sa și-o urmeză cum poate înspre ce i se cere. La un moment dat de SUS, ori cum consideră fiecare, că-i menirea sa.

1956.În care EL, Neștiut își pune nădejdi

   Sînt și destui și nu-s vizibili, ci din contra nu dai doi bani pe ei și-s capabili de inaccesibile înălțări. Pe culmi de ne imaginat de adînci și curate de te înspăimînți, om simplu și limitat. Compatrioți ai Terei în care EL, Neștiut își pune nădejdii ferme, clar de aflat cînd e vremea. Nu-i clipa de pe urmă, dar așa părea și zorile limpezi ne străbat, rușinați între noi și EL. Că s-o putut așa de să ne aflăm de jos, nu toți!
   Fiind dispuși așa de strașnici sînt, să înfrunte chiar și negura suferinței, moartea. Ce le zîmbește multora în derută duși de nas de nedreptatea lumii. Scoțîndu-i la liman, cînd nu se mai credea în Cine trebuie. Că-I așa de deosebit și neînțeles cum de poate răbda atîtea rele și urîte să încurce și pe cei buni la toate. Și totuși îi așteptă și pe unii și pe alții, în egală măsură, că-s ai LUI, chiar de uni-s cu vedere scurtă.
   Să nu ne mai amăgim degeaba că știm, că-i deșărtăciune, nu știm nimic, ni se pare doar. Doar EL și-i în mare taină SUS ținută orice, de acuma vom afla. Pînă cînd vom mai exista.

1897.Ne-o purtat, dar i-am plătit cu suferințe

   Sîntem capabili de puțin, dar tindem spre mai mult, dar fără efort prea mare. De s-ar putea să ne cadă din cer, ori para mălăiață în gura lui nătăfleață. Niște gură cască, să ne poarte alții și ne-o purtat, dar i-am plătit cu suferințe de mii de ani. Că nedrepții nu erau în stare nici lor să-și poate de grijă, fiind fără EL și morală.
   Și încă și azi suferim de aceeași neputință, dreptatea față de EL și morală. Și părăsiți de EL, plătim pe capete, și murim fără să fi învățat ce trebuie. Că am mai fi dus-o cu folos de eram băieți și fete cu minte, dar de unde nu-i. Dumnezeu totuși cere, că EL ne-o răsădit în noi binele și dreptatea, doar datori eram să le folosim.
   Ni se pare că-i mai corect să fim înspre o realizare, decît realizarea în sine. N-o putem definitiva, e peste puterile noastre, limitate de atîta nedreptate și urîte prefaceri. În dauna omului adevărat și totuși nu va mai fi posibil multă neputință în lume. Cît de moderați ne dorim a fi față de lumescul actual, tot se va impune o fermitate clară ce va întrerupe prostia și răutatea.