1956.În care EL, Neștiut își pune nădejdi

   Sînt și destui și nu-s vizibili, ci din contra nu dai doi bani pe ei și-s capabili de inaccesibile înălțări. Pe culmi de ne imaginat de adînci și curate de te înspăimînți, om simplu și limitat. Compatrioți ai Terei în care EL, Neștiut își pune nădejdii ferme, clar de aflat cînd e vremea. Nu-i clipa de pe urmă, dar așa părea și zorile limpezi ne străbat, rușinați între noi și EL. Că s-o putut așa de să ne aflăm de jos, nu toți!
   Fiind dispuși așa de strașnici sînt, să înfrunte chiar și negura suferinței, moartea. Ce le zîmbește multora în derută duși de nas de nedreptatea lumii. Scoțîndu-i la liman, cînd nu se mai credea în Cine trebuie. Că-I așa de deosebit și neînțeles cum de poate răbda atîtea rele și urîte să încurce și pe cei buni la toate. Și totuși îi așteptă și pe unii și pe alții, în egală măsură, că-s ai LUI, chiar de uni-s cu vedere scurtă.
   Să nu ne mai amăgim degeaba că știm, că-i deșărtăciune, nu știm nimic, ni se pare doar. Doar EL și-i în mare taină SUS ținută orice, de acuma vom afla. Pînă cînd vom mai exista.