1897.Ne-o purtat, dar i-am plătit cu suferințe

   Sîntem capabili de puțin, dar tindem spre mai mult, dar fără efort prea mare. De s-ar putea să ne cadă din cer, ori para mălăiață în gura lui nătăfleață. Niște gură cască, să ne poarte alții și ne-o purtat, dar i-am plătit cu suferințe de mii de ani. Că nedrepții nu erau în stare nici lor să-și poate de grijă, fiind fără EL și morală.
   Și încă și azi suferim de aceeași neputință, dreptatea față de EL și morală. Și părăsiți de EL, plătim pe capete, și murim fără să fi învățat ce trebuie. Că am mai fi dus-o cu folos de eram băieți și fete cu minte, dar de unde nu-i. Dumnezeu totuși cere, că EL ne-o răsădit în noi binele și dreptatea, doar datori eram să le folosim.
   Ni se pare că-i mai corect să fim înspre o realizare, decît realizarea în sine. N-o putem definitiva, e peste puterile noastre, limitate de atîta nedreptate și urîte prefaceri. În dauna omului adevărat și totuși nu va mai fi posibil multă neputință în lume. Cît de moderați ne dorim a fi față de lumescul actual, tot se va impune o fermitate clară ce va întrerupe prostia și răutatea.

1579.Dragostea probată nu mai poate fi desființată

  Un modelul ideal, ne definit, ne încîntă al afla, nu-l știm dar îl căutăm, de nu în noi. Că poate-i greu, cunoscîndu-ne, și-i muncă, de lene, în alții, apropiindu-ni-i de vor. Unii da și ei pe noi, așijderea, de te miri cum e posibil, așa potrivire de caractere și nu numai. Prietenia o minune în desfășurare între oameni, destul de rară, dar existentă. Dată de EL pe Pămînt să ne provoace să știm către ce tindem.
   Și surata ei mai mare și mai desăvîrșită, camaraderia, ce-i între inși de-o moralitate tare viguroasă. Și firi demne și unite de un ideal de nezdruncinat.
   Și de asemenea se mai întîlnește între maiestru și ucenicul său, între desăvîrșit și urmașul întru copiere și evoluție bună. Între avvă și discipolul său în credință, deosebit de veche îndeletnicire, azi cred dispărută.
   Se spune că și dragostea adevărată între doi oameni, o dată înființată, probată nu mai poate fi desființată. Nici timpul nici distanțele, nu fac nimic, doar obligațiile, regulile, moralei în societate. Le inhibă oarecum un timp în așteptare, cine știe cît, doar EL știe și le conduce pe toate.
   Prostia e fudulă de dă în gropi, să nu te iei după ea, evit-o, mai ales că vine pe neașteptate. Răutatea e în unii de mult tare, așa-s ei și-i știi, ferindu-te, dar de prostie care te ia pe nepregătite. E mai greu, venind din partea unora ce par normali și nu-s. Și EL n-o limitat prostia ce coboară în neprevăzute hăuri hîde. În schimb inteligența-i limitată de SUS și-i și rară întîlnită de te miri unde și la cine.
   Hei! Mulți credeau, nedepții că zicerea lui Malraux cu religia și secolul XXI. Va fi tot pe făgașul minciunii de secole, ascunzîndu-L mereu și părăsiți să suferim. Nu, EL o fost și o aprins o licărire de speranță, despre EL și ceea ce trebuie să ne îndreptăm. Cînd va fi, vom vedea, se vede că EL nu-i grăbit încă și nici noi pregătiți.
   Și să fim luați în considerare chiar și noi înșine, nu prin căderile posibile, ci prin ridicările. Ce depășesc media, firescul, ce ne edifică tot mai sus și-i bucurăm și pe alții. Cu realizări demne adevărate, utile și bune multora, și-n îndreptare.