2815.Nu murim deocamdată, să ne rodească urma

  Ne construim promisiuni, vise și căutăm împlinirea lor, pe baza gîndirii date cu spirit de SUS. Devenind oameni, ne construim cu grijă să nu-i supărăm pe vechii și noii. Ni-i fundament trecutul cel de pînă azi întruna să nu-i mai greșim pasul și hodina. Nici căutătura, văzîndu-ne de drumul drept ce-l aflăm zi de zi, ne lăsînd să ne zburde. Mintea și-n continuare ce va mai fi, oare? Vom trăi și vom afla, nu altfel.
  Noi nu murim deocamdată, să ne rodească urma ce-o lăsăm pe Pămînt, ci-n timp ce se pornește. În aflarea vieții, noi ne oprim o țîră, o urmărim cum se întîlnește cu ce îi e dat. Și alăturea ori altfel cum ni-i vrerea ne vedem și mai știm de cum se dezvoltă urma. Ce și ea lasă o urmă și tot așa pe Pămînt, ne trecem nu degeaba, ci ne urmăm o datină și-o cale lăsînd alții să ne continue.
  Noi mulțumiți și sătui de toate cele, tihniți ne-om tot duce cînd ne va veni sorocul. Știindu-L de pe aicea bine și dincolo și mai bine, dintr-o dată, că-n viață. Ne-o fost începutul mai greu cu ale LUI și ale noastre, ce nu-s cum trebuie pănă le-am învățat.

1785.Să-ți placă numai ție și dăruindu-l, e o reușită

   Să nu ne învoim cu împlinirea unor cerințe străine de firea noastră într-o realizare. Că-i posibil kitsch și nu-i realizare ci eșec, nemulțumire. Și de cauți să-i mulțumești pe cît mai mulți, nu reaușești nimica. Cel mai bine, să-ți placă numai ție ceea ce faci și dăruindu-l și altora, e o reușită deplină.
   Să nu ne luăm după imaginație cînd e de rezolvat treburi serioase și stringente. Că-i calea cea mai plauzibilă de eșec și dezastre, cu exemple în istorie nenumărate. Ci după certitudini și să nu repetăm greșelile trecutului.

   Să nu uităm niciodată că de prostie e mai greu de a te feri că-i în seama unora neînsemnați. Că răutatea se știe cine-o propagă și te poți feri, de prostie că-i incognito, nu și-i mai dunătoare. Interesînd teluricul strict al existenței cotidianului social.
   Condiția umană, temporalitatea vieții, din vina nedreptății lumii, ce nu-i de priceput. Nu ne dezmeticim și plătim de cînd lumea și degeaba vă tot repet. Nu are rost cu așa încăpăținare ce știe că-i în greșeală și nu se oprește.
   Ci-i dă înainte cu tupeu în rele și are părăsirile și nevoile cunoscute de cînd lumea. Dar mintea nu-i vine, ci plătește de zor amărîtă și neputincioasă, nedreaptă și imorală.
   Nu că aș deține eu adevărul suprem ce salvează lumea, dar EL Însuși. Acum 77 de ani v-o părăsit la cel mai mare necaz ce l-o avut omenirea. Tot așa pentru că nu ați ținut cont de cerința SA expresă în îndreptarea omenirii cum dorește.

1340.Împliniri şi dandanale

   Să nu respingem prea mult aşteptînd poate ceva ce nu se înfiripă, ci să punem osul la treabă. Implicarea e mai de folos decît aşteptarea cu răbdare, nimic de zis, e necesară şi răbdarea la timpul ei. Ofertele vin şi pleacă, dar să nu fim prea pretenţioşi că mai mult avem de cîştigat de sîntem mai îngăduitori şi cu alţii. Să căutăm a admira nepretenţioşi mai multe, frumuseţea-i vastă să o vedem şi bucuria va fi mai împlinită-n noi. Înţelegînd mai multe în timp, preocupaţi de cît mai multe fără oprelişti auto impuse încîntarea-i mai deplină.
   Ce ai realizat nu încurcă anterioarele construcţii proprii ţie şi nici nu împiedică viitoarele înfăptuiri. Ci-i posibil să se completeze reciproc într-o conlucrare mai împlinitoare ţie. Şi năzbîtiile, de altfel lucrurile neînsemnate şi poate cu neîncredere privite, pot fi reabilitate de le găsim utilitate, înălţîndu-le.
   Dar să ne păstrăm în tot ce facem chemarea interioară, amprenta noastră neinfluienţată de alţii, doar aşa reuşim. Kitschul, tocmai asta e, înfăptuirea ta pe baze impersonale, un amalgam de porniri ce nu te reprezintă. Voind să placi cu orice chip cît-or mai mulţi, ratezi ocazia împlinirii, detaşează-te de înstrăinările ce-ţi strică crezul creator.
   Creator zgîrcit, adică îţi dau dar nu ţi-aş da, doar pentru el, izolat de lume, cu toate că nu-i împlinite de nu eşti cunoscut şi altora din preaplinul tău. Doar producător poţi fi, de eşti zgîrcit, nu şi creator, ţi-i frică să nu fii înşelat de alţii. Lumea egoiştilor, nedrepţilor din fire, aiureli umanoide în degenerare. Să dai de la tine-i ceea ce doreşte EL, înspre îndreptarea ce te va consolida în viaţă pe tine şi ai tăi. Să-ţi placă ţie în primul rînd, ceea ce-i vei dărui lumii de vor, apreciind.
   Pizmaşul nu concepe fericirea celorlanţi, ci doar nenorocirea egală tuturor, visul eşuaţilor îndîrjiţi. Pizmaşul se şi sacrifică doar pentru a face rău altuia în orice domeniu, nu să creeze de la el, nu-i în stare.
   Invidia se opune de asenenea vieţii în general, creaţiei şi realizărilor de orice fel, e la fel ca zgîrcenia şi pizma.
   Mai e o dandana umană întru totul, prostia care-i şi mai şi ca răutatea, răutatea o ştii de la cine-i, dar prostia dă  din partea cui nu te aştepţi. Şi-i şi legalistă deasupra dreptăţii?! Şi te crezi deţinătorul realizării de sine.