2815.Nu murim deocamdată, să ne rodească urma

  Ne construim promisiuni, vise și căutăm împlinirea lor, pe baza gîndirii date cu spirit de SUS. Devenind oameni, ne construim cu grijă să nu-i supărăm pe vechii și noii. Ni-i fundament trecutul cel de pînă azi întruna să nu-i mai greșim pasul și hodina. Nici căutătura, văzîndu-ne de drumul drept ce-l aflăm zi de zi, ne lăsînd să ne zburde. Mintea și-n continuare ce va mai fi, oare? Vom trăi și vom afla, nu altfel.
  Noi nu murim deocamdată, să ne rodească urma ce-o lăsăm pe Pămînt, ci-n timp ce se pornește. În aflarea vieții, noi ne oprim o țîră, o urmărim cum se întîlnește cu ce îi e dat. Și alăturea ori altfel cum ni-i vrerea ne vedem și mai știm de cum se dezvoltă urma. Ce și ea lasă o urmă și tot așa pe Pămînt, ne trecem nu degeaba, ci ne urmăm o datină și-o cale lăsînd alții să ne continue.
  Noi mulțumiți și sătui de toate cele, tihniți ne-om tot duce cînd ne va veni sorocul. Știindu-L de pe aicea bine și dincolo și mai bine, dintr-o dată, că-n viață. Ne-o fost începutul mai greu cu ale LUI și ale noastre, ce nu-s cum trebuie pănă le-am învățat.