3174.Că-n final tristețea ne împacă, iar bucuria ne la locul ei, buiecia nedumerește și-i cu gust amar

  Că de tăceam filosof rămîneam, e mereu în actualitatea vieții în desfășurare oriunde. Încîntarea continuă extratemporal cu sentimentele omenești și ideile oricare de trebuință doar. Revenindu-ne împăcarea cu cît avem aflat dinainte și ce-i în curs e doar cu răbdare de mai aflat. Forțînd nota unde nu trebuie, dărîmăm poate și tot, ce așa de greu se edifică, nu ?!
  Îndurători și împăcați cu cît ni-i dat a fi, cum o fi, e tare greu de ne simțim cumva cineva. Fără excese și înfumurare, nici delăsător și șters, ci mediana existenței cît o putem ști și urma. Ne întristați și nici urmarea funebră, de sîntem prea plini și hazlii, compromiși. Că-s legate ironia de supărare în ceea ce trebuie dus pînă la capăt, dar nu de noi, ci de societate.
  Că-n final tristețea ne împacă cu de toate, iar bucuria ne la locul ei, buiecia nedumerire și-i cu gust amar.

1340.Împliniri şi dandanale

   Să nu respingem prea mult aşteptînd poate ceva ce nu se înfiripă, ci să punem osul la treabă. Implicarea e mai de folos decît aşteptarea cu răbdare, nimic de zis, e necesară şi răbdarea la timpul ei. Ofertele vin şi pleacă, dar să nu fim prea pretenţioşi că mai mult avem de cîştigat de sîntem mai îngăduitori şi cu alţii. Să căutăm a admira nepretenţioşi mai multe, frumuseţea-i vastă să o vedem şi bucuria va fi mai împlinită-n noi. Înţelegînd mai multe în timp, preocupaţi de cît mai multe fără oprelişti auto impuse încîntarea-i mai deplină.
   Ce ai realizat nu încurcă anterioarele construcţii proprii ţie şi nici nu împiedică viitoarele înfăptuiri. Ci-i posibil să se completeze reciproc într-o conlucrare mai împlinitoare ţie. Şi năzbîtiile, de altfel lucrurile neînsemnate şi poate cu neîncredere privite, pot fi reabilitate de le găsim utilitate, înălţîndu-le.
   Dar să ne păstrăm în tot ce facem chemarea interioară, amprenta noastră neinfluienţată de alţii, doar aşa reuşim. Kitschul, tocmai asta e, înfăptuirea ta pe baze impersonale, un amalgam de porniri ce nu te reprezintă. Voind să placi cu orice chip cît-or mai mulţi, ratezi ocazia împlinirii, detaşează-te de înstrăinările ce-ţi strică crezul creator.
   Creator zgîrcit, adică îţi dau dar nu ţi-aş da, doar pentru el, izolat de lume, cu toate că nu-i împlinite de nu eşti cunoscut şi altora din preaplinul tău. Doar producător poţi fi, de eşti zgîrcit, nu şi creator, ţi-i frică să nu fii înşelat de alţii. Lumea egoiştilor, nedrepţilor din fire, aiureli umanoide în degenerare. Să dai de la tine-i ceea ce doreşte EL, înspre îndreptarea ce te va consolida în viaţă pe tine şi ai tăi. Să-ţi placă ţie în primul rînd, ceea ce-i vei dărui lumii de vor, apreciind.
   Pizmaşul nu concepe fericirea celorlanţi, ci doar nenorocirea egală tuturor, visul eşuaţilor îndîrjiţi. Pizmaşul se şi sacrifică doar pentru a face rău altuia în orice domeniu, nu să creeze de la el, nu-i în stare.
   Invidia se opune de asenenea vieţii în general, creaţiei şi realizărilor de orice fel, e la fel ca zgîrcenia şi pizma.
   Mai e o dandana umană întru totul, prostia care-i şi mai şi ca răutatea, răutatea o ştii de la cine-i, dar prostia dă  din partea cui nu te aştepţi. Şi-i şi legalistă deasupra dreptăţii?! Şi te crezi deţinătorul realizării de sine.