2955.Încălcîndu-le plătim și tot nu ne învățăm minte

  Nedreptatea cînd e pedepsită pe Pămînt, omul mărginit în gîndire fără EL. Vede consecințele doar și o sumedenie de vinovați, dar adevărul nu-l cunoaște. Nu-l va recunoaște încă multă vreme, îI sîmtem supuși de vrem ori nu. Și avem datorii față de EL și un program ce nu-l știm, dar îl facem involuntat sub diferite impulsuri CER-ești. Absolut necunoscute nouă, încă o vreme pînă ne vom dovedi îndreptarea.
  Ne părăsește cînd socotește și ne năvălesc necazurile, suferința, deznădejdiile. Și moartea, vinovați tot noi sîntem, că nu-L știm mai defel și înstrăinați de EL. ÎI greșim, nesocotindu-L, renegîndu-L, crezînd în cîte bazaconii nedrepte LUI și nouă. Și colac peste pupăză și nedrepți între noi, cu rele și urîte fapte și vorbe. Și-n natura la fel de neobrăzați și nerespectoși de mediul înconjurător, ce ne susține.
  Că viața omului altfel nu se poate pe Pămînt decît în colaborare cu natura, cum o fi de neînțeleasă. Încă destul de înstrăinați și de legile ei, încălcîndu-le și plătim și tot nu ne învățăm minte.

2885.Ci plutim aievea cum ne-am tot dorit, vii fiind

  Mort sîntem dar numai suflet, gîndire ce însoțește spiritul răzleț, hoinar pînă-și găsește locul. Deci nu mai sîntem legați de Pămînt, nu mai pășim, ci plutim aievea cum ne-am tot dorit, vii fiind. Și nu s-o putut, aveam multe de prea multe de îndeplinit și neputința ne-o zidit. Să fim și mai statornici nefolositori LUI și nouă și altora ce ar fi trebuit de aflat binele cu toții.
  Viața nu putrezește, trupul, da fără suflet tînjește să se mai trezească la viață. Nu trebuia să se trezească la cum să-I fie pe plac și om odată nu așa netrebnic. Ce nu mai e din asta cauză, că EL răbdarea și-o pierdu pe noi așa în afara LUI. Omul viu cu cel mort, nu se mai poate întîlni decît în vise, închipuiri răzlețe. Cînd și aceasta e orînduită de undeva, ca și cu vii noi nu le prea știm calea.
  De regulă cunoscuții plecați, îi revezi cerîndu-ți o pilă la EL de poți, o înlesnire. Nedrepții le aprind lumînări și-i cu gînduri de susținere, dar fără EL implicat. Și nu-i bine, prin EL e totul cu noi se petrece, doar om fi vii, cum ne tot dorește.

2526.Dar în nedreptate e mereu ignorat de neputincioși

  Această viață, cadou Divin, gîndire plus spirit în legătură cu CER-ul. Cît putem fi de conștienți de acest fapt, ce se petrece de cînd e lumea. Dar în nedreptate e mereu ignorat de neputincioșii fudui nevoie mare. Ce nu-L respectă în timp despărțindu-se de cam tot de EL, înființînd religii puzderie. În nedreptatea lumii conducînd cît poate nelegiuirea și nedreptatea ce I se face și nouă la fel.
  Credința ÎN EL, să fim clari, e altceva nu-i de amestecat cu mizeriile astea populare de religii. Nedrepte în fața SA și a noastră oamenii corecți, demni și cu frica LUI Dumnezeu Adevărat. Nu închipuirile necurate de morți străvechi, zeificați la apelul de seară de neisprăviții lumii. Și nedreptatea și imoralitatea ce conduce omenirea înspre nicăieri, de nu-și revine o dată pentru totdeauna.
  Dintre aceste căi spre nicăieri îs disparițiile aparent fără sens în teroarea auto impusă lumii. Prin diferite dictaturi ce-i extermină pe oameni, zic aparent doar nevinovați. Că toți îI sîntem vinovați, dar unii rămîn poate vor pricepe să se îndrepte între oameni și-n fața LUI.

1705.Îndreptarea în fața SA și a oamenilor

   Ne dorim viața ca pe un vis de mult, chiar înainte de a exista, ni-l închipuim. În spiritul ce va fi să fie în ființa și cu gîndire ca în nimeni altul din creația SA de pe aicea. De fapt  nu-i în ființă spiritul dat de SUS ci ne înconjoară și intim ca un ovoid și are legături. Ține legătura cu Totul într-un mod ce nu-L știm, că nu sîntem cum trebuie încă.
    Mai ne trebuie îndreptarea în fața SA și a oamenilor, e un punct de plecare neapărat. Fără această pornire în lunga călătorie ce-i viața, cum e nevoie, nu reușim. Nu ne lasă de SUS, decît un timp să gustăm viața și după ce-i dăm de gust bine. Ni se cer cele necesare existenței pe Pămîntul SĂU, adică îndreptarea. De care vorbeam : moralizarea între oameni, binele mereu de făcut și răul niciodată. Și să-L știm corect cine-I EL Creatorul și singurul Responsabil din CER de noi vii de pe aicea.
    De nu ne dăm la cale și de tare de mult timp nu reușim asta, calea s-o aflăm. Și s-o urmăm, ci înstrăinați de tot în rele și nedrepte comportamente și fără EL. Deci atunci îngrijorat ne atenționează un timp și de nu reacționăm corespunzător încep părăsirile. Adică fără pavăza SA asupră-ne avem necazuri : boli, accidente diverse. Și cîte neajunsuri și supărări, suferințe desnădăjduite și frica de moarte ce-o simțim.
    Toate acestea doar să ne îndreptăm și să-L știm corect doar pe EL cine E. Nedreptatea ce-i în societate să n-o copiem ci să ne căutăm drumul nostru corect. Și vom simți schimbarea chiar înainte de a începe, iar după aceea și mai evidentă va fi îmbunătățirea vieții.

1694.Speranță de mai bine în normalitate

   Înzestrați din facere cu spirit și gîndire de la EL, ne permitem înălțarea în viață. Chiar de minciuna, șmecheria și urîtul îs normale-n condiția umană, nu ai ce cere. Aiureli, ba ai ce cere, că nu sîntem așa de netrebnici, ci se mai poate îndreptarea. Nu toți îs capabili de schimbarea dorită SUS, dar cîți pot, angajîndu-se, tot e un început.  O speranță de mai bine în normalitate, a ce încă nu putem fi cu toți, cum ar fi normal.
    Frica ni-i dată ca un avertisment, că nu-L mulțumim, ori nu suficient. Că-i încă de muncă, să ne îndreptăm în lume și aflîndu-L cum trebuie. De-abia atunci se începe viața cu adevărat, cum de fapt am fost proiectați a fi. Că nu am găsit calea, poate nu era vremea, iar de curînd se poate schimbarea, corectă să fie permisă.
    Unii mai porniți în direcția unor preocupări diverse se refugiază din cotidian în muncă. Nu se mai implică, nu vor să mai știe de nimic din societate, ci doar de ei înșiși. Și munca lor, se izolează tot mai mult de restul, nu știu altceva și pace. Și chiar de familie nu mai știu, lasă totul pe un altul dispus ori constrîns să-i preia obligațiile. Fuga din fața vieții, ori o altfel de manifestare a unei existențe.
    Și-ntr-un tîrziu se înstrăinează de tot și nu se mai descurcă, devenind o povară traiul lor și pentru ei însăși. E în toate nevoie de un echilibru, cîte un pic măcar din fiecare să știm, să-l probăm. De face parte din viața noastră neîntreruptă, să n-o forțăm noi întrerupînd firescul. Neimplicarea e o meteahnă, o amînare ce te poate costa la o adică.
    Deci nu scăpăm de viață, ci ni se pare doar, o amînare oarecare în timp, ce se poate răzbuna. Firescul e în noi să-l căutăm și să-L cooptăm și pe EL, de putem ține legătura. Că-I  cea mai onorabilă și adevărată din toate cîte există pe Pămînt, fiind oricine. De la talpa țării pînă-n vîrful vieții sociale, LUI ne raportăm de vrem ori nu.
    Că nu-L știm încă fiind uitat, poate și EL o considerat așa să fie existența noastră față de a LUI. Vom afla în timpul ce-l vom afla, mai altfel cred de acum încolo.

1638.Încă de mici ni se permit derapaje

   Nedreptatea în lume e fiindcă tare repede ne înrăim încă de tineri și foarte tineri. Ne atrage răutatea și urîtul, pentru că binele frumosul și utilul, ni se par inaccesibile, deochiate poate? Oricum nu ni se leagă de mîini și gîndire ce ar trebui să facem, ci taman inversul. Atracția pentru negativ, să forțăm firescul prin nefirescul firii date cu bun-simț și dreptatea în noi.
    Și încă de mici ni se permit derapajele de la buna conduită umană. Poate părîndu-ni-se glume acceptabile în joacă, dar nu-s deloc. Lăsînd să creștem niște tembeli în cel mai bun caz de nu și mai rău. Într-o existență fără bun-simț și bine defel. Iresponsabilitate părintească și educativă în general, de care EL ține cont și plătim. Și cei responsabili, nu-i vina numai a celor needucați cum trebuie. Că nu simt ce trebuie din firea lor lăuntrică ce ni-i dată.
   Maturi fiind și de ne stăpînit dăm vina pe închipuiri neroade din vina unei credințe nedrepte și hîde. Ce nu-L știe defel, fără Baza vieții într-o existență nedreaptă, părăsiți mereu de cam totdeauna, plătim și dispărem pe capete. Fără să înțelegem nimic din viață, cînd e așa de simplu să ne vedem de cele necesare cum trebuie. Simplu și necomplicat, cum e viața dată de EL, să fim îndreptați și conștienți de EL.
    Cînd îL silim de mii de ani să ne privească, cum evoluăm necorespunzător. A ceea ce trebuia să fim, nu numai după apucături incapabili să-L înțelegem. Ne tot așteaptă cu oarecare răbdare, că e și aceasta altfel SUS, nu ca aici între noi. Și sătul de nedreptate, părăsiți ne sfîrșim cum nu ar trebui, fără folos SUS și nici jos.
   Ar mai fi o cale în timp avînd conducători responsabili și cu EL știindu-L. Dar așa e degeaba, pierzînd orice posibilitate de îndreptare în viață, ratîndu-ne total. Cînd tot edificiul e putred de la edificarea omului și în timpul finalizării sale. În noi oamenii se vede că nu-i chip de îndreptare, doar EL de dorește și sigur nu ne va lăsa.

1449.Atunci ceva normal

   EL se preocupă şi de noi cum ne făurim familia, încîlcitele noastre legături de EL îs ştiute şi urmărite. De are un interes, şi nimic nu-i întîmplător în existenţă, te va conduce spre ceva ce simţi uneori inexplicabil. Trăiri mai aparte şi urmezi mirat ceva ce-ţi trebuie neconvins, decît în timp te mai dumireşti oarecum. Aşa-i, EL te îndrumă chiar şi neştiut să-I îndeplineşti un anumit ţel, ce-l vei urma şi îndeplini. Uneori se poate cu unele influienţe să nu-I chiar reuşească totul.
   În gîndirea şi raţionalitatea ta nu ţi se bagă ci te pune să alegi, dar format eşti înspre bine şi cu bun-simţ. Şi nu-I poţi greşi chiar straşnic, şi-n timp te mai dregi cum trebuie. Cam aşa şi încă multe nu le ştim.
   Îndreptarea o dată sădită în tine nu o mai pierzi din fire, aşa rămîi. Nu sînt în devenire ci progresezi menţinîndu-ţi învăţatele moravuri în bine şi util. Indiscutabilele reguli absolute în morală şi de bine nu le mai părăseşti şi din cauză că EL nu te mai părăseşte. Şi-L simţi cum ne cum şi de bine de rău, calea ţi-o urmezi într-o devenite ce ţi-i scrisă şi-n frunte ţi-i pusă. În colectivităţi închegate încă foarte rar întîlnite în societatea asta nedreaptă, e camaraderia ceea ce dictează.
   Cu ce se mănîncă ? Hei acolo e aflarea în preambul felul cerect ce ne aşteaptă să ajungem cînd EL ne va fi mai aproape. Între noi foarte cumsecade, în progres moral evident psihic şi etic, cu un standard ideal avansat de coexistenţă. Adevărate fiinţe demne de sfinţenie azi în hîzenia ce-o formăm, dar atunci ceva normal, firesc. Hei nu-s poveşti, ci urmează, că nu-i încotro, după aşa prăpăstioase trăiri nedrepte fără EL.
  Sînt şi-n BI amintite periode negre în istoria umanităţii, de o asemenea fază vă apropiaţi de sfîrşit. Aţi traversat-o cu chiu cu vai şi nici nu se dă dusă, şi-o mai îndulcit firea, dar tot nedreptă şi hîdă e. Şi cei ce-o formează susţinînd-o nu-s de dat deoparte, cu dinţii ţin de nedreapta caricatură socio-cum o fi. Li se apropie funia de par şi nu-s de acord deloc, îi întîlniţi cam pretutindeni nerăbdători, îi mai domoleşte EL părăsindu-i la greu.