3298.E prea mare dorința de adevărul SĂU cu noi!

  Că acuma sîntem încă în bătaia vîntului ce scutură și florile de nici locul nu li se mai știe. Nu doar netrebnicia ce-i peste tot, o apă și-un pămînt, nedreptatea cam uniformizează. Doar EL mai știe unde, cînd și cum e și va mai fi prilejul pornirii celei bune, și-o are în grijă. O apără o vreme să se-nfiripe bine și de nădejde, scapă neroziei oarecum răzbătînd-o.
  Și-o aflăm la momentul oportun nouă și LUI, la treabă bună pe calea îndreptărilor utile. Aflînd dreptatea pentru început, ca e să domine lumea, să ne fie de început. Pornirile în aflări corecte pentru continuări semețe din ce în ce mai departe. De încă actualitatea strîmbă tare, ce-i departe de EL și Lumea LUI, răzlețită în netrebnicii mîlită.
  Chiar de încă morala e ne împămîntenită încă bine, orice adevăr și altele aflări corecte. Sînt bine venite și teme de învățătură, chiar de-i tîrzie, prinde, în uscăciunea menținută mințită încă. E prea mare dorința de adevărul SĂU cu noi!

2885.Ci plutim aievea cum ne-am tot dorit, vii fiind

  Mort sîntem dar numai suflet, gîndire ce însoțește spiritul răzleț, hoinar pînă-și găsește locul. Deci nu mai sîntem legați de Pămînt, nu mai pășim, ci plutim aievea cum ne-am tot dorit, vii fiind. Și nu s-o putut, aveam multe de prea multe de îndeplinit și neputința ne-o zidit. Să fim și mai statornici nefolositori LUI și nouă și altora ce ar fi trebuit de aflat binele cu toții.
  Viața nu putrezește, trupul, da fără suflet tînjește să se mai trezească la viață. Nu trebuia să se trezească la cum să-I fie pe plac și om odată nu așa netrebnic. Ce nu mai e din asta cauză, că EL răbdarea și-o pierdu pe noi așa în afara LUI. Omul viu cu cel mort, nu se mai poate întîlni decît în vise, închipuiri răzlețe. Cînd și aceasta e orînduită de undeva, ca și cu vii noi nu le prea știm calea.
  De regulă cunoscuții plecați, îi revezi cerîndu-ți o pilă la EL de poți, o înlesnire. Nedrepții le aprind lumînări și-i cu gînduri de susținere, dar fără EL implicat. Și nu-i bine, prin EL e totul cu noi se petrece, doar om fi vii, cum ne tot dorește.

2440.Se mai întrezărește îndreptarea, dar s-o facem

  Cînd nu ne merg relațiile cu CER-ul sîntem faliți în lumea asta limitată și nedreaptă, oare pînă cînd? Nu ne găsim locul și nici ajutor de nicăieri, nu ne pricepem a afla, e vai de noi. Ne facem o vreme de cap cît trăim și se mai întrezărește îndreptarea, dar s-o vrem a face. Că de nu ne-o face nimenea și încurcați în nedreptate nu ne așteaptă zile bune.
   Deci îndreptarea, e o mare încercare între oameni și mai ales în fața LUI. Că nu-L știm și nici EL nu ne prea ajută, nu știu din ce motive, prea tare. E în espectativă și cîte și mai cîte de ne înțeles, aflate în timp de te năucesc. Cu răbdare și voință de a învinge răul și urîtul de oriunde o fi. Cu toate că-s așteptări de mai bine și util, dar nu se zăresc defel, ci din contra, încurcături.
  Are preștiința acțiunilor și răspunsurilor noastre și totuși e loc de mai bine, zic. Cine știe ce va mai urma, numai CER-ul de ne va permite aflarea, de nu, nu. Deocamdată e așa și așa.