Se afișează postările cu eticheta îL nemulțumim. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta îL nemulțumim. Afișați toate postările

duminică, 25 noiembrie 2012

2437.Desăvîrșindu-ne în binele făcut între oameni

  Plictiseala, neimplicarea e o formă de refuz a vieții, a cadoului SĂU către noi. Și îL nemulțumim și-n timp se adună bile negre și plătim. Mai bine contribuția fiecăruia cum poate, la opera SA împreună cu noi toți. Desăvîrșindu-ne în binele făcut între oameni, cu bun-simț, sub știrea LUI mereu. Noi de EL conștienți de-a binelea mereu, cum putem cum nu putem, că oricum nu stăm.
  Nu îmbuibați și înfricoșați de moarte și alte pedepse de SUS, ci cumsecade între noi și cu EL. Înfrîngîndu-ne teama și neputința, cu voință și răbdare în timp, cumințindu-ne. Să nu existăm dar triști, nemulțumiși de noi înșine, de micimea noastră, ci luptînd. În primul rînd cu noi înșine, învingîndu-ne inerția îndărătnică, căutîndu-L mereu vom învinge nepriceperea.
  Că înainte de a-L aborda, sîntem goi de idei salvatoare, benefice și după aceea, plini cu de toate. Știind așa deodată ce și cum e de făcut, doar să vrem să aplicăm cu folos. Înspre binele nostru și al celorlalți, cu EL împreună tot timpul.

miercuri, 4 iulie 2012

1623.Simțim îmbunătățirea mult dorită în timp

   Ne știm a preocupa cam în orice situație, deșteptăciunea elementară e îndatorire. Încercare-i de ne putea controla înspre bun-simț și a binelui. Altfel îL nemulțumim, ne trecînd încercările date, ce-s multe și mărunte în existență. Pentru că se zice pe bună dreptate, că nu știm nimic, dar le știm pe toate.
   Condiția umană e inacceptabilă nedrepților, ce-s puși la colț de EL și părăsiți o și încurcă. Că nu-i floare la ureche viața se știe, nu-i ușoară și e nevoie de străduință în bine și să-L știm. Și ne răsplătește și simțim îmbunătățirea mult dorită în timp și chiar și-n final mulțumiți.
   Fiind părăsiți că nu ne moralizăm și nici bine nu facem, prin părăsire ne vin nevoile. Suferințele, desnădejdiile, neputința și de nu ne simțim cum trebuie. Adică să ne dăm seama de îndatorirea față de EL, de a ne comporta între oameni cum trebuie în bine și util.
   Și-n timp doar de dorim o promovare și mai și să-L și știm corect și chiar să-L respectăm. Toate ne sînt date cît trăim, să-L știm și respecta cum dorește, sîntem supușii SĂI de vrem ori nu. Singurul Responsabil de noi vii de pe Pămîntul SĂU din partea CER-ului. Ne așteptă să facem cunoștință mereu.
   Cu toate că EL Însuși o dorit să ne lămurim în privința SA, venind acum 77 de ani pe aici. Contactînd conaționali, încă nu se vrea, ci această strigătoare la CER nedreptate continuînd să I se facă LUI și nouă. Că avem necazuri din cauza nedrepților, ce nici acuma nu-L recunosc corect, cine-I.
   Nu mai e un ne-fapt ca pînă acum 77 de ani, cînd îL puteam aproxima. Dar atunci venind, contactîndu-ne nemijlocit, nu mai avem temei de tăgadă ci să-L respectăm și ști cum se cuvine. Iar de încă și acuma ca și atuncea îL tot renegăm, ori sîntem fără discernămînt, ori răi voitori, ce trebuie părăsiți. Că ne strică în fața SA și a noastră, cei încă ne educați corespunzător.