3211...Pierzînd așa puzderii de lume, fără minte și nume(a) de EL neștiind nici acuma

  Existența e un risc asumat de cum te-ai mișcat, te află neputința cu ochii holbați. La tine, oare ce nu știi ca să o încasezi, de frică să-i știi, respectată nerozie în lume cutează. Să se afișeze așa neagră și oază de răutate și mișelie mereu, pe gură-cască călare. Neștiind de rușine și bine, de EL fug și nu-L vor a-L cunoaște, că și așa aflînd destule speriate.
  Și pe tine cu fața departe de EL, ci cu necuratul lor strigoi rîzgîiat gunoi uscat, pe orice afișat. Împopoțănat, tare pe piață îndesat, cu a CER-ului știre cît mai e învoire. Că se cam apropie știrea binelui și Adevărului SĂU trimfător din hăt depărtare cotropitor. Îmbunîndu-ne feluri de izbeliște încă, primejdia de uitat, altă viață de încununat.
  Cunoștință cu lumina de adevărat, nu așa în umbra fricii înstrăinați și hăituiți De SUS. Că nu ne aflăm pe calea bună și dreptă, ci pe furișate nesigure coclauri, mișcătoare nisipuri. Pierzînd așa puzderii de lume, fără minte și nume(a) de EL neștiind nici acuma.