În cadrul teritorial al continentului negru, unde zorii umanității au fost aduși pe Pămîntul acesta, noi ăștia așa cum sîntem. Și nu putem fi, deocamdată, corespunzători între noi și-n fața SA, e de luptă și căutare a îndeplinirii cerințelor. Deci emanciparea tineretului studios, intelectualitatea reieșită cu chiu cu vai din așa neprielnică întortochiată încă și veche.
Ne conștientizată, ci parcă tînără, prea tînără ca să-și dea seama de responsabilitatea umană între noi. Natură și mai ales cu EL și noi cum e de făcut să fim ce încă nu sîntem, nu putem, nu ne dăm seama, dezmeticirea-i încă greu de aflat. Deci leagănul primilor pași ai omului, dezvoltă și el, Africa, intelectualii săi, tinerii ce trebuie, chiar de-i oarecum tîrziu, poate?!
Un fel de a fi competitiv-civilizați la nivelul cerințelor înalt umane, chiar de încă destul de îndepărtate de ceea ce trebuie să fim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu