Ni se cere să nu facem prostii, asta-i baza umanității, să nu ne pierdem pe noi înșine. În fața neobrăzării în fața LUI și-ntre noi de asemenea, ci cu bun-simț și bine mereu. Să nu ne luăm după lumea nedreaptă și rea, urîtă-n vorbe și fapte, nelegiuită-n fața SA. Și sortită părăsirii cînd îi vine rîndul, ne pricepînd viața, conlucrarea care nu se mai încheagă.
Nu-i chiar greu dar să ne ținem cum ni-i datul, firescul omenescul, cumsecade. Cu binele și utilul mereu între noi toți, respectîndu-L și crezînd în EL, să ne ajute-n viață. Construindu-ne pe noi înșine înspre ceea ce trebuie, noi încă ne știind, cerîndu-ni-se. Îndreptarea între oameni cu adevărat oameni de omenie și nu mai amestecîndu-L pe EL în religiile nedrepte.
LUI și nouă, curățindu-ne de mizeria neputinței de a-I fi în față demni, adevărați inși. Cu frica LUI, cu adevărat doar a LUI, că-I Singurul VIU din CER și de noi cu grijă. Restu-s tărășenii și prostii ce ne tot costă de cînd lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu