3525..Credeam că ne mai merge

  Deci de avem parte de o viață cumsecade și ne mulțumește pe noi și familia noastră. Să ne-o zicem mereu nouă înșine în sinea noastră, mulțumindu-I cît mai des. Din contra de ne apucă pandaliile, că de buiecim de așa răsfăț uman. Inconștienți de El și noi, cum trebuie dați pe Pămînt, vom da de nevoi și poate atunci în al 12-lea ceas.
  Ne vom dezmetici, regretînd huzurul fără răbdarea firească binelui de împărțit și altora. Măcar cînd ni se cere, de nu-l anticipăm și ne vedem de un omenesc curat, demn. Fără exagerări și poale-n cap, ne demnitatea, imoralitatea poponeț ca stindard al vieții. Fără Dumnezeul Cel Adevărat în minciuni și prefăcătorii cu duiumul în neștire.
  O viață fără habar de noi și EL cumsecade, doar la scadență, ne mai amintim că-I sîntem datori. Și chiar de ne-o tot ghiontit întruna, nu L-am luat în seamă, credeam că ne mai merge.