3457..Neștiutori trebăluim cît se mai poate

  E greu de zis ceva în așa pușlama de viață fără EL, nu e nimic corect. Ci-n amestec, mîlită cinstea cu necinstea, fudulia cu cumințenia. Ce mai încolo și-ncoace, mie foarte greu să mă dumiresc, încă-s tehui. De ceea ce cred și ceea ce văd simt și se transmite-n lumea azi mereu în neștire. Oare pînă cînd și de ce? Osîndiți la propria vădită tocmeală spre pierzanie cu toții.
  Derutantă-i conlucrarea ne putincioasă a neroziei cu sfidătoarea purtare obraznică în fața SA. Și a nostră ca și cînd nimica nu-i anormal, ci totul așa trebuia și trebuie să decurgă. Și-ncontinuare cît vom mai fi pe aici, fără EL și noi derutați cît mai nedemni de omenia dată. Liniștiți în așa tărășenie și CER-ul cumva părtaș știutor, Singurul, ne lasă să ne tot molipsim.
  Că nu ni-i frică de nimica „palpabil”, EL Acolo bine mersi și noi aici, neștiutori cu totul în adormire, trebăluim cît mai se poate. Se zice că totuși știm ce trebuie!!?