Ne închipuim verzi și uscate la umbra nedreptății ce ne-o facem nouă singuri și LUI. Ne luîndu-L în calcul cum trebuie, toate ni se trag anapoda, pierdere de vreme întruna. Irosire de vieți mereu aburite de neputințe în tărășenii ce-L ignoră, ca să putem fi părăsiți. Și plăti, minte de nu avem încă nici azi că EL E Esența vieții cu noi alăturea.
Dar fermi și clari în demersuri unificatoare cît trebuie, nu în derizoriul nedreptății. Ci cu luare aminte, aflîndu-ne pe drept menirea știută și menținută cumsecade. Încercarea dată, aceasta cu înstrăinarea de EL, ne-o zburătăcit groaznic de nici azi nu știm nimica corect. Ferm și adevărat, mințind dreptatea în lume, de la EL în jos, toate-s pe dos, netrebnici ne dezmeticiți încă.
Orice îmbunătățire a omului e fără folos de nu-i însoțită și de credința în EL cu adevărat demnă și firească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu