3422..Că nu ne va mai slăbi niciodată, cum dovedim neputință îndărătnică și azi

  Toți ne dăm seama de o trecere prea neînsemnată prin viață, ne dorim mai mult. Și obținem mai nimica, sătu-i de necunoaștere, de neputința de a ne depăși condiția umană. Ce nu o știm, zic, cum ar trebui, înfrînați de lipsa SA și a noastră într-o conlucrare. Benefică CER-ului și nouă tuturora, vorbe mari și greu de probat încă. Mai e speranța că EL, zic acuma, ne va înlesni cumva cunoașterea necesară pentru a fi ceea ce încă nici nu visăm.
  Nu ne realizăm nici EL nici noi cum trebuie de nu vom colabora la izbînda comună. Ceea ce EI știu și noi încă nu, conformîndu-ne unor prea nimicuri și netrebnicii. Omenești toate dar neînsemnate ca ideea ce o vom afla cîndva. Integrîndu-ne măreției SALE în căutări definite altfel și îndreptarea ne va apropia. Că nu ne va mai slăbi niciodată, să ne mai scape din mînă, cum încă dovedim neputință îndărătnică și azi.