3382.Că ne învățăm a suferi, complăcîndu-ne necazurilor

  Să nu-I greșim prostește, zicîndu-ne că nu ni-i frică de moarte și de suferițe. Dorindu-le a le îndura, ne dedicăm împotrivirii cu orice chip, noi  ce sîntem dați a fi. LUI și vom fi marcați de nevoi și nu știm ce riscăm noi și ai noștri, viteji fără minte! Curaj, curaj dar nu nebunie, ponderare și potolire ni se tot cere, cumsecădenia înainte de toate cele între oameni de omenie.
  Căutînd îndreptare, dreptatea de adus între oameni cît mai ne mințită,  ci adevărată, fermă și clară. Că știe ea în continuare să se facă ascultată, cum nu-i acuma în așa lume nedreaptă. Iar despre noi, ne sînt date încercări și încercări, chiar și prin necazuri de tot felul. Și de nu le pricepem, ne oțătîm că mai vrem suferință, că nu ne ajunge, provocîndu-L nedrepți fără minte.
  Că ne învățăm a suferi, complăcîndu-ne necazurilor, în loc de îndreptare. Neisprăviți, pînă cînd îL tot nesocotim pe Dumnezeu?!