3456.Cine știe cît, vom trăi și vom vedea?!

  În viață ne limităm cît pricepem din existență, familie, apropiați și societate. Nu sîntem prea pretențioși, de abia cînd ni se deschid perspectivele spirituale oarecum. Ne căutăm calea, ce de regulă ne buimăcește, noi în fața unei porți noi. Ca vițelul, că tare înstrăinate-s lumile noastre omenească de cea CER-ască. Nu s-o găsit cale de apropiere atîta amar de vreme și acuma nici de gînd nu se mai vrea.
  Priceperea-i înțepenită în îmbîcsite și nedrepte trăiri ce nu ne dau voie să fim ce trebuie.  Nici CER-ul prea dornic, în așteptare și noi așteptăm para mălăiață..., că de noi, sîntem creația. Neputincioasă și îndărătnică de atîta amar de vreme înstrăinată, acuma ca peștele pe uscat. O mai ducem cît ni-i dat, după care ne apune soarele și rămînem așa.
  Ca vai de noi încă o vreme, cine știe cît, vom trăi și vom vedea?!