E întortochiată rău viața, unii greșesc că tind prea sus, alții că se limitează la prea puțin. Posibilităților lor firești, ce-s altele ce nu le nimeresc cu bine, că nu-i pe nimereală. Existența ci pe gîndire responsabilă cu adevărat oameni dovedindu-ne mereu cît sîntem. Luîndu-ne toate măsurile ce ne privesc cu răbdare, conlucrînd nu singuri la tema vieții date.
Și totuși văd că se bate monedă pe a tinde mai sus decît crezi la prima vedere. Pentru a nu fi un ambiț, de ne luat în seamă de nimeni în mod serios, responsabil. Tristețea vremelniciei celor lumești, mereu actuale în așa deșănțare trăită și azi. Nimic nu ține veșnic, eroziunea ne va dezmetici cu vreme, doar să nu fie nițel cam tîrziu.
Uzați în neputințe, sătui de eșecuri negîndite, binele cum ni se tot cere, ni se pare viața imposibilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu