3395.Cum nici nu visăm mai defel

  Să savurăm  plăcerea neegalată de a ne distanța de mojicie, răutatea gratuită, josnicie. Deci comportamentelor cînd omul își pierde fața, demnitatea de om adevărat. Fără Dumnezeu ci-n cîrdășii străine de EL Cel Adevărat și de noi firesc, cumsecade. Cum ne tot cere EL a fi mereu cît sîntem pe Pămînt, noi și ai noștri toți, de ne țin puterile.
  EL ne ajută și simțim asta în timp de expunere corectă între oameni și-n fața SA. Dar să fim fermi și clari în convingeri fidele omeniei date și respectîndu-L numaidecît. Astfel neștiința nefericirii proprii o aflăm dusă pe pustii, revenindu-ne firesc între oameni de bun-simț și bine. Conlucrînd în aflarea SA mai corespunzătoare nouă tuturora.
  Și LUI, care de-abia ne așteaptă să-I fim aproape de năzuințele SALE cu noi împreună. Aflîndu-ne astfel chemarea Universului în devenire, cum nici nu visăm mai defel.