4027...Acei ce totuși știu ce trebuie

  Cu toate că-și zic și zic că Dumnezeu E Unic, tot cred oarecum în tîmpenii lor neroade. Și nu se pot debarasa de neputințele ce-i animă în nelegiuirile ce-i tot trag îndărăt. Din fața  LUI, știu pe Undeva că E Ceva, dar nu știu și nici nu-i interesează. Decît ceea ce-i adună tărășenia întruchipată-n grosolane împotriviri LUI și felului uman. De a ne comporta cît viețuim pe acest Pămînt dat doar să ne fie sprijin în demersul,
  Curat în fața SA și altfel ni-i cam dușman Pămîntul și însingurați sîntem cît o mai ducem. În necuviința și nelegiuirile toate ce ne țin departe de EL și îndreptarea firească nouă la toți. Cîți sîntem ca să mai fim, nu-n religiile toate cîte sînt pe Pămînt, ca să fim clari. Și conciși absolut toate-s cam cu fundul la EL și cu fața spre neant, fuduli de mama focului.
  Vă rog acei ce totuși știți ce trebuie, iertați-mi exprimarea prea indignată de mai sus.

3904...Să ne îndeplinim țelul, oameni să fim

  Să ne căznim dacă altfel nu putem să facem binele, din răsputeri, că trebuie să ne învingem tarele. Neputințele uitîndu-le, mereu demonstrîndu-I cît și nouă, că sîntem oameni și așa să rămînem. Să nu retrogradăm în neființe, că-L doare și pe EL nu numai familia și în primul rînd pe noi. Neputincioși nu ni-i așa comod și să nu mai fim, ci ceea ce ne tot cere CER-ul.
  Oameni de omenie vii pe Pămînt, deci cumsecade, nu-i chiar foarte ușor în așa lume. Măcar să ne străduim a nu înfăptui decît răul cel mai mic, de nu reușin deloc să mai fim răi. E de luptat cu firea îndărătnică și-n greșeală în fața LUI, oricînd ajungînd la capătul răbdărilor SALE. Și să ne părăsească și-n deznădejdii nu ne va fi bine. Cum și noi am pricinuit suferință, nu am ținut cont de răul făcut altora și naturii.
  Fiind fără EL, că de aici provine tot răul, nedreptatea, fărădelegea de a nu mai reuși să ne îndeplinim țelul, oameni să fim.