4378.Lîngă voi cercetîndu-vă?!.

  Închipuiți-vă că sînteți morți, un mort frumos cu ochii vii, ce nu scîntie-nafară, ci-i viu dar cu gîndirea blocată-n moartea ființei. Date să vie a fi cum trebuie și din vini necunoscute și cunoscute unele, nu poate fi om, ci ceva acolo o închegare necurată. Nedemnă în fața LUI și a Pămîntului viu ce nu-l știm că nu vrem a ști ce trebuie, ci nerozia, neputința, demența încrezut umană la loc de cinste.
  Zisă civilizată și nu-i ci alandala pe coclaurile nelegiuirilor convenite de urîțenia firii ne date, ci învățat anapoda. Cu fundu-n sus, educație de păgîni îndărătnici, înrăiți fuduli și habotnici în croieli dărîmătoare de năzuințe de mai bine. Oameni că nu-i putință de a fi cumsecade și cu știrea LUI și a noastră corectă, demnă de SUS pînă jos, aci vulnerabili dar cumințiți.
  Așteptîndu-ne menirea, că și EL ni-o dorește, deci aflară-ți moartea trupului? doar spiritul să fiți în voi pe lîngă voi cercetîndu-vă?!

3832...Oameni cu adevărat oricînd și oricum

  Viața ne pune cînd și cînd la punctul cel mai de jos, răceala, înghețul firii. Cînd ne moare cineva apropiat și-n veghea după dispariție ți-l amintești viu. Și acuma mort, nemișcat și rece, trecerea spre dematerializare, după plecarea sufletului. Unde numai EL știe și ce va urma, de va mai fi urmare cumva ori ba, de nu altceva. Ce noi nu mai avem tăria dreptului ne cîștigat încă, cred o vreme doar.
  Simțim atunci pe față și nu ne priește cît de singuri sîntem în voia valurilor vieții. În fața SA, cît de neajutorați și cît de sulemeniți ne credem, fără habar de a fi cum trebuie. Nici între noi și nici de EL, ce-I cel mai important nu vrem, nu putem de la o vreme să știm. Luați de un firesc nefiresc omenirii lăsate de EL să vadă ce ne facem, încotro o luăm?!
  Din astfel de situații limită de dezmeticire ar trebui să învățăm trăinicia bună. Dovedindu-I posibilitatea de a redeveni oameni cu adevărat oricînd și oricum.