3801...De a ne putea pune pe picioare

  Ar trebui la naștere să fim curați, puri, de nu am avea povara, de este a înaintașilor de sînge. Povară ce ne obligă, de am ști, de regulă sîntem informați de CER dar și părăsiți. Putem încurca borcanele de timpuriu și mereu aflînd ce-i părăsirea și nevoile. De nu ne căznim mai abitir ca alții să ne izbăvim în viață cît mai acătării.
  Dăunător păcat nu sălășluiește în noi, ci noi să ne dovedim apți și să nu ne îndepărtăm. De firescul datului fiecăruia, demonstrînd binele, morala, dreptatea cu EL respectîndu-L măcar. De nu și credința și atunci altă făină vei măcina în viața roditoare, neratîndu-ți menirea. Că omu nu-i însuși greșeala, ci speranța CER-ului de a deveni oamenii scontați dintotdeauna.
  Speranță ce-L ține cu ochii ațintiți asupra nostră a fiecăruia, de a ne putea pune pe picioare.