2180.Strîmbe LUI și nouă, ci adevărul SĂU,

  Deci spiritualitatea conduce Totul în univers și la noi pe Pămînt va fi la fel. Nu nedreptele religii strîmbe LUI și nouă, ci adevărul SĂU, curat și simplu. Și ce trebuie să cuprindă, din cunoașterea strict necesară vieții. Ca natura înconjurătoare, Pămîntul ca entitate ce conlucrează cu EL. Și altele ce ne vor folosi la priceperea vieții noastre cît trebuie să știm util și bine.
   Că ființele vii de prin natură, de oriunde or fi, îs cu spirit din natură și gîndirea cît le trebuie. Nu de la EL ce-i altă mîncare de pește, nu mai pentru noi oamenii ce-I urmăm. Și-L vom urma și-n altele cînd vom depăși nelegiuirea ce-o încă străbatem. Cu insucces, că nedrepți și imorali și înrăiți, cît vrei și fără EL la fel.
   Încă sîntem capabili de foarte multe ce ni-s oprite că nu sîntem cum trebuie. Adică EL nu vrea să ne dea prea multe cunoștință la îndemînă deoarece fiind așa nedrepți. Răspîndindu-ne în univers să nu-i molipsim binele și utilul, chiar și frumosul. De pe acolo cu neobrăzarea nostră hîdă și mai ales că nu-L știm Cine E.

1410.Să nu-ţi fie frică de moarte

   Nu-i adevărat şi-nainte, adică în atichitate EL era altfel, era tot legat de legile binelui, nu era capricios ci drept şi energic. Ne cere să ne moralizăm mai înainte de a lua legătura cu EL. Ca şi cînd sîntem contaminaţi cu cine ştie ce maladie incurabilă, imoralitatea şi facerea răului, ce ni-s în lume azi probleme de căpătîi lumeşti. Să ne debarasăm de ele cît mai complet şi apoi să-L recunoaştem cum E EL adevărat Corect.
   Inteligenţa e de dorit împreună cu bunătatea şi bunul-simţ, altfel e degeaba şi fără rost, rateu uman. Şi să fie expusă cînd e cazul, nu ostentativ că oboseşte mai rău ca incultura. Ci aşa episodic, discretă şi să fie căutată, că-i interesantă la nevoie doar.
   Nu ştiu ce inepţie e şi asta, să nu-ţi fie frică de moarte, cine omul, dar ce e el, supraom cumva, ori ce? Cînd eşti nedrept şi nici nu-L ştii, după un timp doar SUS ştiut ţi se pune-n cîrcă teama de suferinţe şi de moarte. Şi o trăieşti te inhibă, nu-i aşa de florile mărului, o ai ori nu. Cu EL nu-i de glumit de nu eşti cum trebuie. Totul se plăteşte cînd te părăseşte că-I greşeşti. Trebuie grabnică, măcar grăbită schimbare înspre bine şi cu bun-simţ şi restul cum te vrea, vei afla.
   Chiar şi cei mai straşnici dintre noi îs pînă la urmă doar oameni şi-s reduşi de se scormoneşte la unele lucruri banale. Dar să se ştie că-s deosebiţi prin ceea ce au ieşit în relief mai deosebit, ajutîndu-ne pe toţi să progresăm oarecum. Prin ceea ce-s deosebiţi în bine şi util tuturora faţă de ceilalţi cumva. Şi să ne ferim a fi imorali şi scandalagii prin arătarea cu degetul defecte umane totuşi la ce-i mai răsăriţi ca noi. Invidia, nu-i o calitate.
   Să ne împopoţonăm cu o credinţă, chiar şi în EL, cea adevărată, e posibil în timp, dar imediat să-i alipim comportarea morală, că singură răceşte. Şi nu-i uşor de a te cunoaşte pe tine, că asta se cere îndreptarea ta cît mai completă şi corectă şi înfăptuirea doar a binelui cît vei mai exista.
   Şi-n nedreptele religii se cer multe şi mărunte şi-i degeaba osteneala, că în faţa SA, valorează de nu sînteţi măcar moralizaţi bine, doar cît o ceapă degerată. Cît te-ai crede de sfînt şi preasfinţit, aiureli de nedrepţi cu vise străine de Lumea LUI. Părăsindu-i vin nevoile peste ei ca la orice ordinar simplu şi ne pretenţios nevoie mare.