4369..Ce ne privește măcar.

  Sîntem de cînd lumea într-o conlucrare cu EL și EL cu noi, dar neînțeleasă cum trebuie, noi oameni cu limbajul și priceperea noastră. Limitată tare la cît ni-i nevoie a viețui pe Pămînt mai acătării ori ba, EL Dincolo, un Dincolo neștiut de noi. Poate în altă dimensiune spațio-temporală ori frecvență de existență spirituală de ne imaginat pentru noi dar fiind capabilă de toate.
  Deci ni s-o dat posibilitatea așa limitată de a ne înțelege cumva în direcții oarecum diferite noi cu EL. Da, EL ni-o înlesni această existență convenită SUS peste noi și noi doar constatînd în timp și spațiu viața, natura și pe EL de bine de rău. Oarecum în niște explicații cît de cît cunoscute corect ori ba, ori doar aproximate în cea mai mare măsură, așa-i deocamdată.
  Nu avem acces corect la multe mari și mărunte despre noi, natură și mai ales despre EL și noi în ceea ce ne privește măcar.

3846...Cît am mai vrea, nu se va mai putea da!

  Se zice altfel, dar e cumva și-n limbajul nelegiuiților SĂI și ai noștri. Zicerea că de nu sîntem fericiți pe aicea, nici dincolo nu facem mare scofală. O fi dar e cu totul altfel, de sîntem cum dorește EL pe Pămînt cît sîntem, după moarte. Ne așteaptă dincolo, unde nu știm cum e, dar e bine și frumos cu EL alăturea. Nu ne mai recroim, cum se zice în alte părți, o nouă viață retrăită oarecum neamintită.
  Tot ce se poate doar SUS se fac și se desfac existențe ale omenirii, care nu-i cum se crede. Și se tot zice pe nedrept că sîntem fruntea vieții de pe Pămînt, nu cu noi și atîta. Celelalte viețăți cîte or fi cu ale naturii Pămîntului într-o conlucrare ce ni-i complet străină. Nouă oamenii cu parțialități Divine în noi, într-o înfăptuire de ne conceput naturii în întregul ei, nu unor vietăți nefirești omului așa de sus cumva.
  Și totuși nerozii de azi și de cînd lumea asta gîndesc, micimea, că nu-s în stare de calea de urmat. Înălțătoare de tot și înapoi nici să ne gîndim nu vom mai da, cît am mai vrea, nu se va mai putea da!

2362.Din EL și așa-i sigur, chiar de unii nu cred

  Limbajul ca și claritatea, ne e necesar și suficient ca să înțelegem. Să fim conștienți, știind de noi pe acest Pămînt nu de florile mărului. Să ne aflăm acolo la număr, că nu contăm la o adică, ci adevărați. Că ne tragem din EL și așa-i sigur, chiar de unii zic că nu. Treaba lor, pînă se vor lămuri, îi vom trage noi înainte, spre un înainte. Ce încă nu ni-i clar și-l vom afla cînd va fi vremea dată de SUS și noi pregătiți. Că se zic ...
   Sînt lucruri ce credem că-s puțin importante și nu-s, dar încă nu știm multe. Ni-s oprite o vreme, pînă vom reuși să trecem niște examene, probe. Nu numai de probă rămînînd, ci așa să fim, îndreptați între oameni, cumsecade. Și să-L știm corect Cine E EL, nu ca azi ascuns de nedrepți și minciuni cît încape. Că nu ne va fi bine și de-I refuzăm, să zicem prin absurd, îndrumările SALE.
  Nici nu vreau să mă gîndesc, de nu se va face înțeles cum trebuie, nu de mîntuială. Cam ca acum 77 de ani, cînd încercarea SA o cam eșuat, de pomană, vrînd EL multe. Cîte trebuiau, dacă noi aveam altele și nu I-am făcut pe plac, am plătit, dar nici nu vrem să ne îndreptăm, nici acuma.

1343.Întunecimea

    Nu-i o dilemă claritatea - întunecimea, întunecimea o dat voie de SUS să se instaleze la noi pe Pămînt din cauză că-I tot greşim şi luînduşi mîna de pe noi oarecum, nu de tot. De ce nu de tot, că-I sîntem aI LUI şi ne are în grijă de SUS şi-I Singurul Responsabil din partea SUS-ului de noi cei vii de pe Pămîntul SĂU. Claritatea încă nu-i învoită pe Pămînt, deoarece nu-i timpul, nu-i ispăşirea, nu-i pregătirea gata, mai avem de învăţat minte. Cîtă nu ştiu încă, de voi afla voi spune de-mi va da voie de SUS.
   Ca şi claritatea, limbajul e o metodă necesară şi suficientă comunicării, fără ea nu ştim multe şi aşa nu vrem multe. Vorbirea singură nu-i prea bine venită ci-i nevoie să fie informativă şi încă ceva să fie corect concepută în expunerea dorită.
   Autenticul nu are de-a face cu inconştientul, fără de care nu existăm. Să nu confundăm esteticul cu eticul. Ultimul e legat de morală şi celălalt de frumos.
   S-o dus vremea cînd bisericile nedrepte ce-s şi azi, mai dominau prostimea, între timp s-o mai dezmeticit lumea revenindu-şi în fire. Andre Malraux totdeauna s-o referit la adevărata credinţă, nu în bazaconii, ci-n  EL, Creatorul. Şi va fi întoarcerea la EL cu adevărat, în amploare şi nu va fi ştearsă lumea după cum doresc neputincioşii nedrepţi încă. Se-ngrozesc religionarii de venirea LUI, pe îndelete şi cale lungă.
   Copii pot fi naivi, ceilalţi nu. Şi să-i obişnuim de mici cu adevărul SĂU şi s-o dăm în colo de nedereptatea lumii încă zurlie pe aici. Şi-n morală să-i integrăm de tot.
   Nedrepţii aşa de speriaţi sînt de EL prin perspectiva morţii, c-o visează şi ziua mare-i cu ei, vai de ei neputincioşii. Inconştienţi de netrebnicia lor, la hurtă-n rateul uman încă-n curs.
   Li-i frică de atei că-s cei ce-i văd cel mai de aproape, ce mici sînt şi-n rîsul tuturor cu năzbîtia lor încă panaramă, slută a nedreptei morţi, pentru ceilalţi.