duminică, 29 mai 2011

Sărăcia

   Cum e oare de făcut să le arătăm copiilor, tineretului în mod special feţele sărăciei, lipsurilor materiale de tot felul şi a celor spirituale de se poate oarecum în educarea lor spre o cît mai completă şi adevărată viaţă de urmat în cunoştinţă de adevăr şi dreptate, firesc şi normalitate umană în toată complexitatea ei, de la bine la rău de la mic la mare, de la lipsuri la îndestulare, de la imorală la morală în viaţă .
   De regulă maturii indiferent de poziţie socială caută să-i ferească pe copii şi tineretul în formarea pentru viaţă de priveliştea hîdă a sărăciei lucii, şi-i ascund adevărul în aceste domenii periferice ale socităţilor dintotdeauna, ştirbindu-le din cunoştinţele necesare, de învăţăturile complexe ale existenţei umane, de la foarte simplu şi lipsuri la îndestulare şi  bogăţie.
   Erich Kastner : "Dar nu credeţi voi că s-ar putea desfiinţa sărăcia mai uşor dacă bogaţii ar face cunoştinţă cu ea din copilărie, dacă ar şti de timpuriu ce rău e să fii sărac".
   Lipsa binelui şi frumosului din viaţă e tot o sărăcie gravă socială şi spirituală în acelaşi timp, concomitent cu dezmăţul, lumescul, nedreptatea, desfrîul şi tot alaiul nefirescului uman ce ne-nconjoară tot mai mult dominîndu-ne existenţa searbădă şi hîdă, umplînd lipsurile de toate felurile cu ce se nimereşte fără discernămînt ci-ntr-o dezordine nefirească a lumii actuale, urîţîndu-ne şi înrăindu-ne, depărtîndu-ne de EL şi de respectul ce iL datorăm dintotdeauna şi pentru totdeauna LUI .
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu