duminică, 22 mai 2011

Răspunderea

   Suferinţele unui apropiat cumva ce nu te prea priveşte, te cam lasă rece, în faţa LUI răspundem singuri singurei pentru greşelile săvîrşite, oarecum şi-n familie se răsfrîng de vrea EL , "avem, toţi, suficientă forţă pentru a îndura suferinţele aproapelui"( Francois duce de La Rochefoucauld ).
   Apropiat şi din familie în cazul meu se schimbă răspunderea oarecum, îs cam chezaş eu şi deocamdată EL nu-I pedepseşte, mai mult îI ajută cînd îI cer şi pe mine mă altoieşte de-mi merg fulgii de-I greşesc cumva, pentru că-s în perioada de învăţare în ale SALE învăţăminte şi de nu pricep o iau pe cocoaşă încă, asta e, învăţ să-mi repar greşelile şi să mă-ndrept cum vrea EL.
   Am încercat la începutul încredinţării mele în EL, de bucurie mare să-mi iau răspunderea asupra mai multor apropiaţi şi din familie, dar ulterior mi-am dat seama de limitele mele în a-L urma, nu oricum ci cu răspunderea necesară şi încă nu pe deplin aflată, mai am de învăţat, azi am primit comunicarea de la EL, să-mi limitez unele activităţi cam de tot şi să intensific altele la care urmează să dau un examen pe teme de fizică, asta E. De reuşesc sigur e şi pentru voi reuşita mea, e a întregii lumi şi în primul rînd a LUI pentru noi şi cu noi împreună să ne aflăm reciproc cum e normal dintotdeauna şi n-am ştiut.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu